Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
140
ed. Polirom, 2009), autorul unor pagini de o exactitate documentară excepţională,
de un simţ al evocării întâlnit şi la Ion loanid (care, în volumul I din
Închisoarea noastră cea de toate zilele, se referă la Procesul Canalului)
şi de un înfiorător dramatism: domnul Ioniţoiu abordase tema Canalului şi în
Morminte fără cruce, volumul II, apărut în 1983 - Anul Deţinutului Politic
Român, la tipografia Coresi din Freiburg - germania Federală. Memorii cutremurătoare
au scris şi Bucur Braşoveanu, mort de curând la vârsta de 94 de
ani la Constanţa, om cu aproape 20 de ani de puşcărie, fondatorul bibliotecii
„Petre Ţuţea”; gheorghe Stănescu despre Peninsula, în Jurnal de prigoană
(editura venus, 1996); Ioan giulvezan - Morminte ascunse, editura timpul,
Reşiţa, 1997, cu un accent de insistenţă pe lagărul Midia şi crimele comise
de monstrul numit Borcea; vasile Scutăreanu - Prin infernul valah, editura
Majadahonda, Bucureşti, 1995, în care evocă şi exemplarul comportament al
prinţului Şerban ghica, tot la Midia. tot în literatura Canalului se înscriu, parţial,
Memoriile optimiste ale lui Andrei Ciurunga; scena în care îi raportează, ca
planton de noapte, (noaptea de Paşti), caraliului venit în control că, în timpul
schimbului său a înviat hristos e celebră, ca şi epigrama, uşor licenţioasă,
dedicată unui preot tânăr, preocupat obsesiv de valenţele estetice ale combinaţiei
pantaloni scurţi - izmene lungi: „Pantalonii popii n-au niciun cusur/ Şi
se simte bine prea-sfinţitul cur,/ Iar când toată lumea stă pe buza gropii/ nu
se simte bine decât curul popii...”.
Canalul se înscrie printre sursele volumului Binecuvântată fii, închisoare,
de nicolae valery-grossu, carte grăitoare despre purificare prin
suferinţa recluziunii. Au mai scris despre Canal, cunoscut direct în toată
grozăvia lui, gheorghe Bâgu în Mărturisiri din întuneric, gheorghe Boldur-Lăţescu
- Genocidul comunist în România, nicolae Caratană care, în
Memorii ghetsimanice, ed. Ex Ponto, Constanţa, 2000, realizează o frescă
detaliată a lagărului Peninsula, unde un deţinut evreu îi furnizează informaţii
absolut surprinzătoare despre Buchenwald. Şi Ion omescu, personalitate
de frunte a gulagului românesc, a scris, după experienţa trăită la canal, un
roman, găsit întâmplător şi confiscat de Securitate, manuscris pentru care
a fost condamnat la 7 ani, executând în total 12, cu prima condamnare. Au
mai scris constănţeanul Spiru Zechiu, - Memorii octogenare, ed. Ex Ponto,
2002, despre valea neagră, nicoale Călinescu - Preambul pentru camera
de tortură, editura Marineasa, timişoara, 1994, în care sunt evocate valea
neagră şi figura exemplară a arhitectului gheorghe Cantacuzino, prinţ ca şi
Şerban ghica.
Am lăsat dinadins la urmă volumul Salvat din infern, apărut la humanitas
în 1992 de Constantin Cesianu. (L-am cunoscut bine pe autor, diplomat de
carieră, cu care am fost vecin e pat la gherla, în 1962. După munca la digul
de la Salcia, atât de exact şi de dur evocată de Florin Pavlovici în Tortura pe
înţelesul tuturor, şi pe care am cunoscut-o pe pielea proprie ca şi consecinţele
nerealizării normei, credeam că nu poate exista trudă mai scârbavnică,
robie mai epuizantă, roboată mai ucigătoare decât moartea lentă la care am
fost supuşi în Insula Mare a Brăilei. Cartea lui Constantin Cesianu, poate
cea mai amplă şi mai analitică din întreaga literatură a Canalului, scrisă sec
şi exact ca un raport diplomatic - dar tocmai de aceea generând puternice
reverberaţii în imaginaţia lectorului, dovedeşte, fără echivoc, că munca forţată
şi chinurile prin muncă au avut scopul de a-i distruge pe nefericiţii aruncaţi în
acel infern - n. Alexandru Mihalcea).