Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

critici contemporani
ELVIRA ILIESCU
D
Instanţa Grigurcu:
la Judecata de apoi a scriitorilor (2)
espre personalitatea lui Mircea Eliade, scriitorul gheorghe grigurcu afirmă
că „...poate fi încadrată într-o serie. E vorba, fireşte, de seria noastră
de mari cărturari romantici, de enciclopedici şi mesianici revărsaţi într-o
tumultuoasă activitate barocă, într-un orgiastic livresc, de la heliade
Rădulescu şi B.P.haşdeu, la nicolae Iorga, vasile Pârvan, Lucian Blaga,
nae Ionescu. Un model mai îndepărtat îl constituie Dimitrie Cantemir, cel
dintâi polihistor român de talie europeană.”
gheorghe grigurcu subliniază faptul că „...îndeobşte angajaţi într-o
frenetică actualitate politică, ziaristică, pedagogică etc., ei au fost atraşi
de figurile vechimii, de tărâmurile ancestrale, făcând proba unei precumpănitoare
vocaţii istorice, Mircea Eliade constatând că poporul român
are o aplecare aparte către timp, în pofida spaţiului...” Şi Mircea Eliade
precizează: „nu putem uita că toţi creatorii de seamă ai neamului nostru
au făcut, într-un fel sau altul, istorie. Uşor de înţeles obsesia aceasta a
istoriei în cultura românească modernă. Se căutau originile, se verificau
drepturile istorice ale neamului nostru, se promova nobleţea neamului
românesc. Când ne-am trezit la o conştiinţă naţională, nu ne puteam
mândri cu nimic altceva decât cu istoria neamului nostru. Un Mihai Eminescu
cerceta cu patimă istoria românească, deşi, era, înainte de toate,
un poet şi un metafizician. Marii noştri bărbaţi de stat au avut, cu toţii,
pasiuni istorice şi arheologice...”
Şi scriitorul de excepţie – gheorghe grigurcu înţelege că Mircea Eliade
a fost un istoric sui generis, care şi-a transfigurat disciplina, care a avut
acces la o transcendenţă a istoriei. Meritul său de căpetenie constând în
faptul că a trecut dincolo de cadrele constituite, de materia ei tradiţională,
adâncindu-se într-o regiune tenebroasă a începuturilor umanităţii, pe care
le documentează miturile, credinţele religioase, magia, superstiţiile, folclorul.
A abordat cu îndrăzneală etnografia, antropologia, biologia, psihanaliza,
mediind în vederea obţinerii unui statut cultural pentru conceptul incomod
de mister, cum spune n.Steinhardt, care, graţie stăruinţelor sale, a „încetat
să joace rol de mosafir doar îngăduit în silă şi ţinut de gazdă cât mai în
afara discuţiilor purtate cu oaspeţii vrednici de consideraţie.”
EX PONTO Nr. 4, 2011
101