Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

M
ALINA-DUMITRIŢA ALBOAEI
Spaţiu, timp şi cauzalitate la…
Muzeul Ţăranului Român
(text şi imagine publicitară)
,,Iată, soarele dă după muche şi cade-n
asfinţit. Dacă n-ar vrea să mai răsară soarele,
ce-ai putea face? Cui să spui, cui să ordoni?
Poţi zidi o casă, o maşină sau o fabrică, dar
cum poţi schimba mersul soarelui sau să-l dregi
dacă se strică?’’
arketing-ul muzeelor româneşti de etnografie este o problemă delicată pusă
în discuţie frecvent în ultimii ani, problemele de comunicare dintre aceste
instituţii de cultură şi public fiind depăşite, după criteriul centralităţii, de
muzeele mari, în special din Bucureşti şi rămase la un stadiu deficitar în
muzeele din provincie. Într-o comunitate occidentală de dimensiuni reduse,
de pildă, muzeul local este privit drept reflexie a identităţii ei, un tip de
axis mundi, exhibând atât la modul sintagmatic, o evoluţie a mentalitarului
comun şi a raportării la artă, cât şi la modul paradigmatic, un pattern de
reprezentare culturală, în administrarea căruia localnicii se implică de la
voluntariatul în organizarea expoziţiilor la participarea la ateliere şi cluburi.
În spaţiul cultural românesc, muzeele funcţionează de multe ori ca nişte
microcosmuri rupte de contemporaneitate şi fundamental incompatibile
ei. Modelele de promovare muzeală sunt extrem de reduse, dar cu atât
mai valoroase, cu cât configurează un început cu tendinţe de propagare
pe termen lung.
Unul dintre aceste modele este cel valorificat de către Muzeul de la
Şosea sau Muzeul Ţăranului Român, cel care concepe o reorganizare a
culturii tradiţionale în context postmodern. Este alcătuit un muzeu-concept,
în care obiectele sunt ordonate, deşi scose din contextul lor familiar, într-o
ordine simpatetică, conform legilor lui Foucault, astfel încât ele semnifică
acum o adâncă spiritualitate şi consubstanţialitate cu divinul. Inovaţia
M.Ţ.R.-ului tocmai în acestă direcţie merge, problematica lucrurilor achiziţionate
şi moarte o dată cu extragerea lor din mediul care le-a generat
a fost rezolvată printr-o cosmogonie nouă, în spirit muzeal, a trecerii de
la practic şi decorativ la estetic. numai că obiectele şi-au deturnat o parte
dintre sensuri, exhibând altele, în favoarea reconstituirii timpului şi Spaţiului,
aşa cum era el perceput de comunitatea tradiţională românească:
,,obiectele celebrate, obiecte (Rilke), devin centre cos-
EX PONTO Nr. 4, 2011
185