Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

escale contemplative - noua europă
EUGENIA VÂJIAC
N
Cu piciorul prin Berlin (II)
e-am lăsat oarecum rătăciţi în paradisul verde şi ne-am trezit că ne aflăm
în faţa unei contradicţii. Se făceau nişte reparaţii şi ni se indica pe unde
putem trece strada ca să intrăm în „spaţiul sovietic”. Ştiam că Berlinul a
scăpat de talpa sovietică, eram în partea lui vestică şi ne-am trezit în faţa
săgeţilor obligatorii de urmat ca să ieşim unde ni se cerea. norocul nostru
că indicatoarele nu duceam decât la Monumentul ostaşului Sovietic, cel
care ajunsese până la Berlin luptând în cel de-al Doilea Război Mondial.
De ce ridicat în spaţiul Berlinului de vest? A fost o învoială impusă şi
acceptată! odată pe an, de ziua victoriei, sovieticii din Berlinul de Est,
treceau să-şi comemoreze eroii în pas de defilare, cu steaguri roşii, cu
fanfară, cu mândria biruinţei, iar cei din vest trebuiau să-şi amintească
fizic de prezenţa lor. Am înţeles sau am vrut să înţeleg această ciudată
şi subterană lucrare omenească. Monumentul este impunător, nume de
conducători ai armatei şi lista de soldaţi săpate în piatră; în josul obeliscului,
coborând trepte, dai de camere-muzeu cu relicve ale războiului şi nu
poate să nu-ţi răscolească memoria aceste realităţi sângerânde încă ale
omenirii. tatăl meu a fost răpus în partea celalaltă a frontului, în răsărit,
la odesa, şi nu i-a ridicat nimeni un monument, nici lui, nici altora ca el;
ba, considerat duşman al sovieticilor, căci şi-a „comandat” moartea la
începutul războiului, ne-a pedepsit pe noi, copiii orfani, în fel şi chip. Eram
socotiţi învinşi şi nu învingători.
De acum eram pe graniţa dintre Est şi vest. Am ajuns aproape fără
veste în spatele Reichstagului, clădirea Parlamentului german, construită
între 1884 şi 1894, de către arhitectul german Paul Wallat, într-o arhitectură
neo-renascentistă. La 9 noiembrie 1918, social democratul Philipp
Scheidemann a proclamat în această clădire Republica de la Weimar.
Clădirea rămâne mult timp un important simbol al istoriei germaniei. A
fost distrusă parţial în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi a rămas
multă vreme ca o rană deschisă, mărturie a dezastrului adus de bombele
celor în luptă. Abia după unificarea germaniei Rechstagul a avut parte
de o majoră renovare. o futuristă cupolă de sticlă se înalţă deasupra sălii
principale. Reischstagul se vizitează şi ca un muzeu. În spatele clădirii,
unde am nimerit noi dintr-un câmp verde, cu lume de toate felurile ce se
EX PONTO Nr. 4, 2011
191