Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

introduc o insolită împletire de pasionalitate şi experiment, teoretician semnificativ
în ciuda eclectismului, creator al unui limbaj nervos-intelectualizat
dintre cele mai pregnante, Camil Petrescu rămâne o piatră de încercare a
conştiinţelor receptoare.
Subiectivitatea sa creatoare e astfel compusă, încât nu le lasă indiferente.
tinerii avântaţi îl vor citi şi pe mai departe, nesăţioşi, ca pe un Jules verne
al ideilor, îl vor urma pe tărâmul unei lumi a implicărilor imaculate şi tragice
precum hora ielelor, până unde vor socoti că e posibil.
Criticii se vor confrunta în continuare cu miturile secretate de creaţia sa,
mituri ce ascund şi nu prea chipul lui real. Se întâmplă ca aceste etichete
solemne, dintre care câteva le-am menţionat mai sus, să-l mistifice, însă
totodată, izvorâte fiind din chiar natura sa proteică, să-l adeverească. oare
cum e posibil aşa ceva, se întreabă cercetătorul său de excepţie, gheorghe
grigurcu? „Pentru cei ce nu sunt prea grăbiţi, considerându-l după obiceiul
ultimilor ani, sub unghiul unei etape «depăşite», al unei «clasări» ce n-ar
putea fi decât superficiale, iată o sursă de mister. Căci nu mulţi autori pot fi
evocaţi cu atâta fermitate, precum Camil Petrescu, sub zodia contradicţiei,
până acum ca şi imperturbabile.”
Printre personalităţile asupra cărora gheorghe grigurcu reflectează se
numără şi Ion Dezideriu Sârbu. Fiu de miner din valea Jiului, a fost o fire
extrovertită, sociabilă, plină de temperament şi de demnitate, foarte sensibilă
la suferinţa aproapelui, pe linia unei efedităţi astfel schiţate: „tata mi-a dat
şira spinării. Mama darul de a povesti şi glumi. Amândoi dragostea de lume,
soare, oameni...”
Socialist în tinereţe, deşi crunt dezamăgit de urma contactelor cu „socialismul
real”. Scriitorul n-a încetat a fi solidar cu cei mulţi şi oropsiţi. orice putere
i se părea suspectă, din unghiul unui sănătos instinct poporan: „Pofta de a
ajunge la putere, pofta de folosire a puterii cu orice preţ, pofta de a rămâne
cu orice preţ la putere!... Meritul său e de a fi distilat decepţia şi suferinţa
obştească, de a fi acordat formei de subînţeles, de aluzie, care e un soi de
artă nu doar expresivă, ci şi moralistă, a disimulării în disimulare...”
Despre haita jecmănitorilor: „Făţarnici şi agresivi, linguşeau şi scuipau în
acelaşi timp. Îşi făceau interesele cu un cinism desăvârşit, care ar putea fi
considerat capodopera vieţii lor mărunte. vai de cel care le stătea în drum,
prin simpla sa existenţă intelectuală! nefericitul se vedea marginalizat la pătrat,
închis în cuşca unei suspiciuni inepuizabile, sâcâit, umilit şi bineînţeles,
oferit drept trofeu sigur, asemenea vânatului împins către puşca genială a
cârmaciului, haidamacilor poliţiei politice. Supus la o continuă supraveghere,
la interogatorii, percheziţii şi confiscări de manuscrise şi cărţi, adică unei torturi
desfiinţatoare, încununare sui generis a condiţiei surghiunitului intern. În destule
cazuri, îl păştea şi temniţa. E posibil ca o astfel de imagine să pară drept
un scenariu de groază, ticluit anume. o poveste de serie neagră pentru a-i
înfiora şi... pentru a nu fi luată prea în serios de către cei ce nu s-au cufundat
în fluxul ei adevărat, de către cei care, cel mult, au auzit, de pe undeva, câte
ceva. Exilului «istoric», anilor de temniţă şi de muncă forţată, măsurilor inchizitoriale,
supravegherilor şi provocărilor la care a fost supus Ion D.Sârbu, li se
adaugă un exil «special», cel «alutan» (oltenesc). În ultima perioadă a vieţii,
scriitorul dobândeşte statutul «privilegiat» de locuitor, cu domiciliu forţat, al
Craiovei («Isarlâkul» său, pe care nu-l va mai părăsi niciodată), unde e lovit
de numeroase şicane şi umilinţe, inclusiv din partea culturnicilor locali.
EX PONTO Nr. 4, 2011
109