Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

o brăţară de aur. La plecarea în Rusia îi trimite printr-un mesager, cadou, un
ceas de aur – pradă de la un general italian. gest senzaţional, dacă ne gândim
că ceasurile erau marea pasiune a ruşilor (Davai ceas, davai moşia/ Davai şi
hazaina mie/ haraşo tovărăşie” – un refren al lui Constantin tănase).
Istoria s-a năpustit peste locuitorii Medgidiei: întâi legionarii, apoi ruşii şi
după aceea comuniştii. Clasa de mijloc, cea care susţine societatea, e desfiinţată,
oamenii sunt trimişi la închisoare. Fănică este închis de două ori, maiorul
Scipion iese după 5 ani, judecătorul şi doctoriţa Lea emigrează. văduvele,
după perioada doliului, se recăsătoresc. oamenii sunt tot mai posomorâţi,
oraşul devine de nerecunoscut. Cei dinainte nu-şi mai găsesc locul. Fănică şi
haikis, covalescent, mai mergeau spre centru: „Pe strada principală se plimbau
alţi oameni decât cei pe care îi cunoşteau ei. Înainte de a se despărţi, în piaţa
de lângă moschee, se uitau dezorientaţi în jur. Nu mai aveau loc în oraşul
de atunci. Şi nu se întrezărea nimic să le poarte, dacă nu speranţele, măcar
nostalgiile în oraşul de apoi”. generalizând, simplificând, adică, Medgidia e
un simbol, căci soarta ei a fost a tuturor celorlalte localităţi.
Mă opresc aici, fiindcă această cronică este, înainte de orice, o invitaţie
la lectură - fie ea tardivă. Merită!
1. În 1935 au fost publicate, în afara numeroaselor traduceri, zeci de volume de
proză, dintre care mai bine de 30 sunt romane, multe dintre ele notabile precum: Întâmplări
în irealitatea imediată de M. Blecher, Huliganii, 2 v., de Mircea Eliade, Donna
Alba de gib Mihăescu, Logodnicul de h.P.Bengescu, Sângele de Dan Petraşincu,
Apostol de Cezar Petrescu, Fraţii Jderi I de M. Sadoveanu, Oraşul cu salcâmi de M.
Sebastian, Ambigen de octav Şuluţiu
2. Medgidia a devenit oraş în 1968?!, cf. Dicţionarului enciclopedic, vol. Iv,
2001
EX PONTO Nr. 4, 2011
119