Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
186
mice prin care se propagă căi de univers. o simplă imagine este un revelator
de lume’’, nota v. tonoiu 2 .
Campania de promovare a muzeului realizată în 2006, numită ,,Muzeul
Ţăranului Român. Mereu actual” şi compusă din şase imagini menite să atingă,
în primul rând, publicul tânăr, este cea pe care ne propunem să o analizăm
în articolul de faţă ca model de actualizare a unei spiritualităţi ancestrale în
context plurităţilor culturale postmoderne.
Ideea campaniei a mizat tocmai pe aparenta alteritate prin înstrăinare şi
alienare a imaginii comunităţii rurale tradiţionale şi pe sensibilizarea întru amintirea
identităţii privitorului cu aceasta, indiferent de situarea sa într-o societate
a tehnologiei de vârf. nu este vorba despre naţionalism vs. multiculturalitate,
societate deschisă etc., ci naţionalism, tradiţie şi modernitate afiliate prin text.
Imaginea aparţine unor iconuri mentalitare legate de sat şi figurile arhetipale
ale acestuia. textul este intruziunea lumii postmoderne. Prin cuvinte este
recontextualizat un discurs imagistic subînţeles şi plasat în actualitate. Dacă,
de exemplu, o reclamă la un automobil Mercedes-Benz poate pretinde că îţi
reflectă personalitatea, atunci campania M.Ţ.R. poate afirma că este un apel
la fixarea unor mărci identitare româneşti pentru un public în derivă. Campania
face referire, la un nivel profund, la ideea de schizofrenie socială şi de lipsă
a ipseităţii fiinţei, care nu-şi mai recunoaşte propriul trecut, propria cultură şi
prin urmare, fondul spiritual autohton comun.
Iar când comunitatea rurală tradiţională este într-un proces de adâncă
disoluţie a reperelor sale, este momentul sacralizării ei. Aceasta înseamnă,
în cuvintele lui Baudrillard tocmai ,,dezagregarea istorică a anumitor structuri
care celebrează, sub semnul consumului, atât dispariţia lor reală, cât şi
renaşterea lor caricaturală’’ 3 .
În majoritatea imaginilor din această campanie publicitară apar obiecte
de artă populară, cu funcţie utilitară (roţile) dar şi decorativă (lada de zestre),
devenite în timp iconuri, semne, imagini ale culturii populare româneşti, figuri
metonimice pentru ansamblul ei. Doar prin text, deci prin cuvânt este reiterată
o lume dispărută. Logosului i se reconferă funcţia sa magică de reorganizare
a semnelor culturale într-un univers gadgetizat şi informatizat.
Acest discurs publicitar poate fi comentat într-un mod puţin forţat, alături
de unele limbaje arhitecturale practicate astăzi. De exemplu, celebra clădiresediu
al Uniunii Arhitecţilor din Bucureşti, care a suscitat ample controverse
tocmai datorită construcţiei spectaculoase care plasează noul pe ,,umerii’’
uriaşilor clasici, în cazul nostru pe o clădire de secol xIx.
nevoia de reiterare a unor modele culturale autohtone vine din profunda
criză identitară a omului modern, care apelează la nivelul mitic şi mistic pentru
a reda un sens existenţei sale difuze, într-un cuvânt, la reperele sacrale. Iar
imaginile ascund şi revelează treptat tocmai această dimensiune a sacrului
inerentă spaţiului şi timpului universului arhaic, ruptura planurilor fiind sesizabilă.
ordinea lucrurilor evocă cosmicitatea comunităţii rurale, organizate
conform armoniei cosmogonice divine, în care toate obiectele si actele au un
sens într-un plan transcendental care nu trebuie chestionat, iar omul încununează
creaţia prin statutul său privilegiat de omphalos: ,,În concepţia ţăranului
român lumea este bine făcută, că o rânduială cosmică îi stă la temelie şi o
face să dureze. Atunci când lucrurile ies din ordinea lor obişnuită, ele nu sunt
mai puţin în ordine şi ceva care nouă ne poate apărea ca ceva nefiresc este
tot atât de ordonat, dar într-o altă ordine decât cea obişnuită’’ 4 .