Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

A treia personalitate a fost Marin Preda, pe care l-am ascultat vorbind la
câţiva paşi, i-am văzut semnătura pe Arheologia nopţii (a doua carte a mea,
tipărită sub direcţia sa) şi am fost permanent în situaţia de a-l considera un mit.
nu voi spune (ca alţii) că mi-a fost un prieten apropiat, dar a fost prietenul cărţilor
bune pe care le-a girat cu numele şi prestanţa sa de mare scriitor. Moartea lui
(pe care am evocat-o în revistele Luceafărul şi Tomis) a lăsat un gol imens în
spaţiul literelor române. Desigur, au fost şi alţi scriitori care m-au fascinat, precum
Mircea Ciobanu, om cu o cultură europeană, sau Miron Radu Paraschivescu,
dar trebuie să mă opresc, punând astfel punct acestei întrebări.
Înainte de a fi scriitor, sunteţi, după cum aţi şi afirmat, un excelent
cititor. Ce mai citeşte Arthur Porumboiu?
Lectura a fost şi a rămas una dintre marile bucurii ale vieţii mele. Şi mi-a
fost mereu ciudă că timpul nu mi-a permis să citesc toate cărţile pe care le
doream cu o ardoare aproape maladivă.
Am început să citesc încă din copilărie, şi-mi amintesc de o carte a unui
scriitor rus, v. g. Korolenko, intitulată Muzicantul orb, care m-a impresionat.
În timpul Şcolii Medii citeam cu o lăcomie nestăvilită orice carte bună
care-mi cădea în mână. Şi abia aşteptam să termin orele de curs şi să mă
retrag undeva, departe de zgomotul banal al colegilor mei, şi să citesc. Aşa
se face că Învierea lui Lev tolstoi am ,,devorat-o” într-o noapte, aflându-mă
pe acoperişul şcolii, şi ,,Luna fiindu-mi felinar”, cum scrie criticul şi istoricul
literar Ion Roşioru în cartea – dedicată mie – Scrisul ca pavăză împotriva
morţii. Mai târziu, în tinereţea mea de zurbagiu, şi în nopţile bahice, citeam
cu program, adică obligatoriu un număr de pagini între 50-150 zilnic. Am citit
poezie multă. Citesc şi azi poezie, cel puţin trei texte pe zi. Îmi aleg cu grijă
cărţile şi nu mă aplec niciodată asupra cărţilor slabe, pe care le abandonez
dacă primele 10 pagini nu mă conving. Printre marile cărţi, care mi-au adus
imense bucurii, s-au aflat Biblia, poemele lui Eminescu, Rilke, trakl, dar lista-i
lungă, foarte lungă fiindcă, de exemplu, atunci când am făcut selecţia pentru
Ţara lui Poseidon, antologia din lirica mării, scoasă împreună cu ovidiu
Dunăreanu, a trebuit să citesc peste o sută de mii de pagini.
…În ultimele perioade am citit romanele şi povestirile semnate de Ismail
Kadare. E un scriitor albanez teribil, iar Generalul armatei moarte este, indiscutabil,
o capodoperă. Aşadar, lectura cărţilor bune mă ţine drept în lumină,
şi-mi dă puterea să rezist în acest timp bulversat şi otrăvit.
Vi s-a întâmplat să vă regăsiţi în vreun personaj creat de altcineva?
În ce fel?
Când am ieşit din adolescenţă, tot căutând prin rafturi vechi am descoperit
o carte care se numea Tăunul. Era semnată de Ethel voinich, un nume
care nu-mi spunea ceva deosebit, însă era acolo un personaj, Arthur Burton
Rivarez, fascinant. Un neadaptabil, un ateu (?) care nu putea suporta menghina
de fier a Dogmei. El scria articole incendiare – şi tot el îşi răspundea
sub pseudonim. Mi-a plăcut mult atitudinea lui, şi mi-am zis că, dacă vreodată
voi ajunge scriitor cunoscut (debutasem deja în literatură), aş vrea să fiu ca
el. Din acea vreme, şi în amintirea lui, mi-am hotărât şi pseudonimul literar.
Mai târziu unii au spus că m-au ,,botezat”, însă realitatea e că mister Arthur
Burton Rivarez mi-a ,,dat” sugestia.
EX PONTO Nr. 4, 2011
135