Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
74
Julie înţelegea.
Ieşind de la Crillon, Laure îşi spusese că, la urma urmei, avea un frumos
moment de adevăr. nu e ceva foarte frecvent în meseria ei. Şi pentru că omul
ţinea atât la asta, ea va publica adevărul omului. numai că, stai să vezi...
– Ce să văd?
Laure fusese acostată de trei tipi care pretinseseră să asculte banda şi
să-i citească notele.
– A ce semănau?
– Unul mare cu accent rusesc, unul înalt şi slab şi un arab mic şi nervos.
Laure îi trimisese mai întâi la plimbare, dar cel mare avea vocea blândă,
convingătoare.
Ştiau totul despre mine, Julia, până la adresa maică-mii, ce bust am, sau
numărul de asigurare socială...
Cel înalt şi slab îi dăduse o loviturică de măciucă la baza spatelui. Pe
una din ultimele vertebre. Ea avusese senzaţia că-i electrocutată. Interviul îl
publicase aşa cum fusese prevăzut.
– J. L. B. vă va fi recunoscător, domnişoară.
Într-adevăr, la apariţie, Laure primise o jerbă de flori monumentală.
– Atât de mult ce mă-ncurca, futu-i, nici în pubela blocului n-a încăput.
*
Julie, deci, surâdea. Deşi nu era nimic de surâs. Cu braţele în jurul Clarei,
Julie surâdea. „Familie de ţăcăniţi...”
Benjamin o zări.
Şi se ilumină. Atât de clar se văzu acest lucră, de parcă Julie ar fi apăsat
pe un comutator.
Ea îl văzu pe Benjamin cum se aprinde. Îl văzu deschizându-şi braţele.
Răpită de un val de emoţie, ea mai avu vreme să şi zică: „o, Doamne, numai
o declaraţie de dragoste în public să nu-mi facă!”
Apoi ea văzu capul lui Benjamin explodând, corpul lui Benjamin smuls
din tribună de violenţa impactului şi precipitat pe traducătorii cei mai apropiaţi
care se prăbuşiră odată cu dânsul.
traducere şi prezentare de
MĂDĂLIN ROŞIORU