Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

traduceri din literatura universală
DANIEL PENNAC
N
O declaraţie de dragoste
Daniel Pennac se naşte, „din curiozitate”, în 1944, la
Casablanca. Profesor de franceză într-un liceu parizian
şi autor de cărţi pentru copii, el impune literaturii universale
personajul „Benjamin Mallaussène, de profesie ţap ispăşitor”, şi
familia sa. Tot el proclamă „Drepturile imprescriptibile ale cititorului”:
Dreptul de a nu citi, Dreptul de a sări pagini, Dreptul de
a nu termina o carte, Dreptul de a reciti, Dreptul de a citi orice,
Dreptul la bovarysm (maladie textual transmisibilă), Dreptul de
a citi oriunde, Dreptul de a asimila de ici de acolo, Dreptul de a
citi cu voce tare, Dreptul de a tace. Fragmentul ales reprezintă
Capitolul 19 al romanului La petite marchande de prose / Mica
vânzătoare de proză, Gallimard, Paris, 1989.
atura îi atribuise Juliei rolul femeii frumoase. Mai întâi bebeluşa frumoasă,
apoi copila radioasă, adolescenta unică – şi femeia frumoasă. Aceasta
crea un vid în jurul ei: reculul admiraţiei. De îndată ce o vedeau, luau distanţă
cu toţii, oricâţi ar fi fost. Dar o distanţă elasticizată de dorinţa de a se
apropia, de a amuşina mirozna acestui trup, de a penetra haloul acestei
călduri, de a o atinge, în sfârşit. Erau atraşi şi păstraţi la distanţă. Julie
cunoştea acest lucru dintotdeauna, această senzaţie de a trăi în inima
unui spaţiu periculos de elastic, într-o tensiune perpetuă. Puţin numeroşi
fuseseră cei care îndrăzniseră să pătrundă în acest cerc. Ea nu era totuşi
o femeie cu nasul pe sus. Doar că deprinsese foarte devreme privirea
celor preafrumoşi: o privire fără preferinţe.
– nu există decât două rase pe lumea asta, spunea guvernatorul
colonial Corrençon, tatăl Juliei. Există preafrumoşii şi preaurâţii. Cât
despre piele şi poveştile sale de culoare, sunt capriciile geografiei şi
nimic mai mult.
Era una dintre temele favorite ale guvernatorului Corrençon, preafrumoşii
şi preaurâţii... „Şi apoi suntem noi, ceilalţi...”, adăuga el, desemnând-se
ca şi când ar fi fost de unul singur etalonul estetic al omenirii
obişnuite.
– nimeni nu îndrăzneşte să-i privească pe cei preaurâţi, de frică să nu-i
rănească, iar ei mor de singurătate din cauza delicateţei universale.
EX PONTO Nr. 4, 2011
71