Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

literatură universală. lecturi
ALINA COSTEA
C
Eco în fărâme, reasamblabil
um ne construim duşmanul, cea mai recentă apariţie de la editura Polirom
semnată Umberto Eco, în traducerea Ştefaniei Mincu, nu este ceea ce pare
a fi. Este o carte făcută, fărâmiţată şi reasamblată din texte ocazionale,
cum foarte multe asemenea apariţii ne asaltează în ultima vreme. Marca
înregistrată care este semioticianul italian, cât şi riscul pierderii unor scrieri
competitive, salvează, însă, un asemenea demers. În definitiv, Umberto
Eco este franc încă de la început, când în cele două pagini ale prefeţei
deconspiră chiar strategia editorului său din peninsulă care a ales ca titlu
al cărţii titlul atractiv al unuia dintre eseurile conţinute. Franc, dar şi inteligent
este Umberto Eco pentru că elogiind subtil scrierea ocazională nu
face decât să se promoveze mai bine pe piaţă cu acest nou produs (nu
ne imaginăm că Eco ar avea nevoie de reclamă acerbă, dar un standard
odată câştigat, trebuie menţinut...). Astfel că, deşi autorul unei scrieri
la comandă este condiţionat să se ocupe de un subiect la care nu s-a
gândit, „adesea o temă primită prin comandă exterioară se dovedeşte
mai fecundă decât una ivită dintr-o găselniţă interioară”. nu ştim de ce şi
cum se naşte un asemenea avânt... exterior devenit apoi interior... Ştim
doar că „scrierea ocazională e un exerciţiu retoric în stil baroc”, menit
să-l încânte pe cititor şi mai ştim că Umberto Eco face acest lucru cu
graţie, inteligenţă şi chiar cu umor, după cum demonstrează reiterant, cu
fiecare eseu în parte, cartea în discuţie. Ceea ce uneşte textele cuprinse
în Cum ne construim duşmanul, dincolo de charm, inteligenţă, inedit este
adresabilitatea. normal că Umberto Eco nu scrie pentru coafeze. nu că a
fi coafeză este un lucru rău. Dar aceste texte sunt scrise pentru a fi ascultate,
receptate fluid, lejer de un auditoriu elevat, interesat de actualitate,
de insolit, dar şi de eternele teme ale literaturii, ale antropologiei culturale
precum: imaginea alterităţii ostile (Cum ne construim duşmanul), simbolistica
focului (Flacăra e frumoasă), plăceri culinare incriminate de viziuni
religioase înguste (Delicii fermentate), chestiunea avortului din raţiuni
morale (Embrionii afară din Paradis), scriitura excesivă a lui victor hugo
(Hugo, helas! Poetica excesului), puterea de manipulare a mass media
prin ştiri contrafăcute (Veline şi tăcere), receptarea negativă a lui James
Joyce în Italia (Ulise ne mai lipsea...), fantazări cu insule paradisiace (De
EX PONTO Nr. 4, 2011
141