Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

poezie
VICTORIA ANA TĂUŞAN
Bulgării mei de zăpadă
Bulgărul meu de zăpadă,
– sufletul meu –
îl ţin, să nu se vadă,
sus, printre creste.
Acolo poate să se topească,
să nu mai fie,
ori să se adauge, în tăcere cerească,
izvoarelor, să curgă în veşnicie.
Ci iată, cu o pace adâncă
mi se prelinge
ca o lacrimă pe faţa de stâncă.
Şi ziua mă ninge
şi noaptea mă ninge,
mă ninge...
*
Bate-mă, vântule, cum m-ai bătut –
mai lin, mai tare, de când m-am născut.
Parcă ramură fost-am, să-mi iei
cireşele, merele, să-ţi faci cercei.
Şi frunzele toate mi le-ai luat,
cele trase prin aur curat.
vino, acum, dinspre văi, dinspre munte,
să-mi scuturi zăpezi de la tâmple cărunte,
că de-atâta zăpadă venită din cer
multe gânduri se duc, multe doruri îmi pier.
vântule, vântule, vino acum,
ia-mă în braţe pentru ultimul drum,
înzăpezeşte-mă, viscol, în iarna mea,
închide-mă într-un bulgăr de stea.
Mi-e grea zăpada, dar mai grea
tăcerea-lespede pe viaţa mea.
De sub zăpadă pot să mai răsară
EX PONTO Nr. 4, 2011
7