Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
86
mari critici literari români
ANTONIO PATRAŞ
E. Lovinescu. Addenda la un repertoriu de
situaţii dramatice (I)
C
This paper is suported by the Sectorial Operational Programme
Human Resources Development (SOP HRD), financed from the
European Social Fund and by the Romanian Government under the
contract number SOP HRD/89/1.5/S/59758
a şi în paginile de însemnări culese pe timpul voiajurilor în străinătate (înainte
de a debuta în presă), în proza de tinereţe Lovinescu atrăgea mereu atenţia
asupra neconcordanţei dintre „viaţă” şi „carte”, dintre faptul trăit şi expresia
lui „literară”, încredinţat fiind că scriitorul nu poate ieşi din impas decât întrun
singur fel: refuzând pactul „mimetic”, mistificând „realitatea”. Într-adevăr,
călătorul plecat peste hotare cu gândul de a-şi face ucenicia artistică se
arată descumpănit la tot pasul de inautenticitatea „notiţelor” din carnetele lui
(inautenticitate probată de verdictul negativ al lui nicolae Iorga, care-i refuză
textele trimise spre publicare la „Sămănătorul”), însă, refuzând să accepte
eşecul, junele cronicar de la „Epoca” rescrie mare parte din materialul adunat
şi transformă nişte fragmente cu miez narativ pe care le publică, alături de
câteva compuneri mai vechi (de inspiraţie exclusiv livrescă sau, oricum, fără
legături transparente cu experienţele biografice), în volumul Nuvele florentine,
apărut în acelaşi an (1906) al debutului său ca dramaturg şi critic literar1 .
Prima modificare impusă de rigorile genului abordat (nuvela) ar fi trebuit
să conducă, firesc, la obiectivarea (prin dialog) a naraţiunii descriptiv-memorialistice
din textul originar (notele de călătorie) – lucru izbutit numai parţial,
deoarece autorul se mulţumeşte să decupeze pur şi simplu episoadele cu
potenţial dramatic, aglutinându-le într-o manieră mai curând... „impresionistă”
decât nuvelistică stricto sensu. Sursa de „inspiraţie” e indicată, dealtfel, chiar
din prefaţă, unde prozatorul îşi mărturiseşte intenţia romanţării „documentului”
(procedeu recurent în toată literatura sa): „Paginile ce urmează sunt compuse
după notele luate numai la Florenţa. Sub condeiul meu de acum ele au luat
forma de nuvele. Cetitorul va avea de judecat dacă am făcut bine sau nu de
a le scrie sub această formă. Eu însă m-am simţit obligat a le da această explicare
pentru a motiva astfel caracterul puţin cam exotic al lucrării de faţă”.