Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
8
ierburi şi flori, în primăvară,
dar de sub lespede mi-e tare greu
să scot sămânţa cugetului meu.
De ce mă străduiesc, de-o vreme încoace
şi sufletul şi gândul nu-mi dau pace,
nu pot pricepe. Poate a fost să fie
să mă sfâşiu ca pasărea în colivie,
să uit de toate-n ceasurile sfinte,
când din zăpezi şi de sub lespezi
răsar pe pagini dreptele cuvinte.
Doamne, nu ştiu şi nu ştiu să fac altceva
din firul acesta alb şi subţire,
decât un fel de tiv la mantia ta
încercând în zadar o desăvârşire.
Am doar îndrăzneala fir să desfir
şi într-un ghem iar să-l adun,
de parcă cerul ar fi nesfârşit patrafir
ţesut dintr-un aur nebun.
Uit uneori că firul, subţire ca fumul,
ar putea să se-ntâmple,
să-i dai din mâna ta drumul
şi să mi se rupă în tâmple.
Uit că nu eu hotărăsc să mai fiu,
ori să nu fiu în zilele mele.
Uneori mi se pare că mi-e foarte târziu
pe firul gândului să mai prind stele.
Lumină blândă ca mierea,
Zăpadă albăstrie.
Ce-mi spuneai, tăcând?
Ce-ţi spuneam eu ţie?
Câtă vreme-n urmă,
câtă? nu mai ştiu.
Azi tăcerea-mi scurmă
sufletul pustiu.
Unde eşti, acolo sus, în cer?
Singură mă număr pe Pământ.
Mult ne depărtăm şi nu-ţi mai cer
să-ţi aduci aminte vreun cuvânt.
Ce ne-am spus, ne-am spus.
Ploi au spălat, vânturi au dus.
Câtă vreme-n urmă! Câtă, nu mai ştiu.
norii, ani în turmă.
ninge albăstriu...
*
*