Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

întâmplarea c-am trecut împreună dintr-o Epocă-n Alta.
Uite,
în poemul acesta,
chiar acum,
arborii mei se desfrunzesc
cu urechi de pisici şi cu limbi de pantere,
pe când crizantemele mov se ridică în evantaie la cerul oranj,
iar eu nu mai am niciun loc nicăieri, pe sub nori,
Deşi,
dacă s-ar putea construi o casă din vorbe,
aş avea o mie de case-ale mele şi un munte al meu
Iar,
dacă vorbele mele de gală
ar mai putea să preschimbe şi câte-o bucăţică din bietul meu trup,
atunci aş avea exact chipul de zeu aurit şi trupul din marmură albă,
care mi se cuvin pe pământ
Chiar dacă,
spre dimineaţă, prin somn, am întrezărit
încă o dată
un pumnal de argint ridicat în tavan
şi-o picătură de cerneală străină,
scurgându-se letal în pieptul steril al poemului
De aceea,
citeşte-l, te rog, în picioare,
cu capul plecat
şi cu ochii în lacrimi,
Aşa cum l-am scris !
faptele, câte sunt:
nişte urme pe trepte
şi ploaia plutind peste crini
– transparenţe abia bănuite
în fabula aceasta
golită de sângele negru-al istoriei
un echilibru
pe care mă străduiesc să-l menţin
până seara târziu
când umbrele noastre,
pictate cu buze şi ochi,
se întorc fluturând pe pământ
şi
un râu de mercur ne acoperă faţa
5
EX PONTO Nr. 4, 2011
17