Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

zile se chinuie să-l prindă. El era beat, că-i găsise oamenii sticla de rachiu
spartă, şi adormise în iarbă. Săracu’... Bre... stai acolo mai bine... nu-i bine
să-l vezi acuma... nea Relu nu-i acasă?
***
nu era acasă. taică-su’ era mort. o auzise o dată pe mamă-sa spunându-i
lui taică -su’: „Dacă mă trimiţi pe lumea ailantă ai să vii după mine Costică,
ţine minte ce-ţi spun!” gândul acesta îl fulgeră deodată pe Relu. „nu, nu se
poate, repeta mintea lui. Dar măcar n-aş fi adus florile şi coroanele alea degeaba.
n-am fi de râsul lumii... Am avea coroane cu «Regrete eterne!» şi tot
ce trebuie. n-ar mai trebui decât să mimez durerea şi aş fi absolvit în ochii
satului de toată nepăsarea din ultimii 10 ani. Jalea trebuie dublată de puţin
teatru pentru ca publicul să fie mulţumit. Mi-ar trebui un exerciţiu de răbdare
şi foarte multă voinţă să ascund toată scârba care m-ar cuprinde.” Avea însă
sentimentul că ceva s-a rupt în el. o nelinişte interioară inexplicabilă îl chinuia.
Se hotărî să se întoarcă din drum. „Am timp să dau declaraţia mai târziu”, îşi
spuse. o parte din drum mersese în pas grăbit, ultima parte aproape alergase.
Deschise poarta cu putere. Pe măsură ce se apropia de casă, o sfârşeală
cumplită îi paraliza întreg corpul. În prag îl aştepta matuşă-sa.
Bine că te-ai întors Relule. trimisesem după tine.
***
- Asta i-a fost soarta, tu. Pisencă n-a mai putut s-o ducă fără muierea lui.
S-a dus lângă ea. Ce s-o alege de gospodăria asta?
- Ei asta-i! E Mihai... Corina... Au ceva avere. Mai e şi băiatu’ ăla mai mare.
Cică n- a putut să mai vorbească când a auzit că a murit ta-su’. Povestea
Marieta. „Fă fată, îmi zice, nu ştiu ce-i cu Relu, parcă a muţit. De când a aflat
că s-a dus ta-su’ parcă-i într-o ureche. „nu i-am mai zis nimic lu’ Marieta da’
mie îmi pare că băiatu’ ăsta a avut de mic oleacă de nebuneală. Digiaba îl
cocoloşea mă-sa. S-a ales prafu’ .Cică avea o răfuială mai veche cu ta-su’.
n-a mai apucat să se răfuiască. n-are decât să făcă calea întoarsă dacă o
mai fi de vreo lege.
- Cică striga prin curte cât îl ţinea gura: „Sunt învins, sunt învins”. Ce-o
fi vrând să zică. S-a dus Marieta la el, s-a dus Corina... n-a fost chip să-l
astâmpere. Îşi smulgea părul din cap şi zbiera pă bătătură. Când l-a adus pe
ta-su’ acasă…
- vorbeşte mai încet să nu ne-audă careva de-al casei.
- Când l-a adus pe ta-su... cică s-a uitat nu ştiu cum către coşciug şi zicea
cam în şoaptă: „M-ai învins de tot. De-acum nu-ţi mai vine nimeni de hac.
Poate doar Dumnezeul tău.”
- Doamne, apără şi păzeşte! Ce-o mai fi şi asta? Ce-o fi avut cu ta-su’?
- numai Dumnezeu ştie. vii diseară la priveghi?
- viu, Leano, viu. hai că mă duc acuma.
- Auzi veto? Dacă mai ai busuioc să aduci şi pentru mine, fă.
- Am fă. Las’ că aduc.
- Dumnezeu să-l ierte!
- Dumnezeu să-l ierte!
EX PONTO Nr. 4, 2011
61