Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
46
conteneau. Maldăre de morţi erau împrăştiate pe asfalt şi numai sângele lor
uscat aducea o varietate de culoare în griul de ciment al iernii. În zilele acelea
parcă soarele uitase să răsară. Soldaţi cu nasurile roşii şi cearcăne vineţii
mărşăluiau pe străzi. Miliţia încerca să creeze baricade, blocând accesul către
Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului. Mase de muncitori care veneau dinspre
zonele industriale, se îndreptau furioase către centrul capitalei. Străin de toate
acestea, rezidentul Adrian Costea (acesta era numele nepotului bătrânei) fusese
de gardă la Spitalul Universitar. habar n-avea ce se întâmpla în centrul
Bucureştiului. Încercând să scurteze drumul spre casă (locuia în gazdă la o
rudă apropiată de-a maică-si) traversase strada Ana Davila îndreptându-se
către Parcul Cotroceni.
Coborând spre şoseaua Panduri în pas grăbit observase că străzile erau
pustii. nu se temea însă. nu se îndoia că Dumnezeu lucrează pentru el doar
îl ajutase să depăşească atâtea greutăţi. Credea în viaţă şi în oameni aşa
cum tinereţea nu pregetă să creadă în forţa sa de a muta munţii din loc. La
două străzi mai încolo, în strada Mihail Sebastian, mai precis la câţiva paşi
de locuinţa mătuşi-si, fără să vadă, fără să audă, primi ca din senin o lovitură
în moalele capului. S-a prăbuşit pe trotuar scăpându-şi mapa din mâinile
îngheţate. ochii i-au clipit de două ori înainte ca inima să se oprească ca şi
cum corpul ar fi simţit apropierea morţii înaintea cugetului şi ar fi încercat să
tragă de timp, să trăiască aceste ultime clipe mai intens ca niciodată. Şi dus
a fost. Ferestrele blocurilor erau toate acoperite fie cu jaluzele fie cu pături
ori ziare, ce avea fiecare. Unii nu voiau să fie martori la grozăviile care se
petreceau în Bucureşti în zilele acelea în timp ce alţii invadau centrul din Piaţa
Kogălniceanu până în Piaţa Romană, Piaţa Unirii şi Piaţa Rosetti formând
grupuri de protestatari împotriva regimului. Un tânar flutura un steag fără
stema comunistă pe statuia lui Mihai viteazul. Cadavrul lui Costea fusese
descoperit câteva ceasuri mai târziu şi dus la morgă chiar de către doi dintre
colegii lui care făceau practică la Institutul de Medicină Legală. Unul dintre ei
s-a chinuit să-i închidă ochii căci mortul îngheţase în frigul iernii şi era ţeapăn.
tânărul nu fusese împuşcat dar cu toate acestea cadavrul său n-a scăpat de
crematoriul „Cenuşa”. Din ordinul autorităţilor trebuiau arse toate cadavrele
găsite în stradă fără să li se facă autopsie. Morţii erau daţi dispăruţi. Familiile
celor decedaţi nu aflau niciodată ce se întâmplase cu corpurile acestora. nu le
rămânea decât să intuiască finalul tragic al celor dispăruţi. Bunica lui Costea
a primit vestea morţii băiatului de la Rectorul Facultăţii de Medicină, prof. dr.
x care-i prezenta condoleanţe şi marea sa părere de rău pentru pierderea
unui student eminent. Bătrâna a suferit un atac de apoplexie. nu şi-a mai
revenit niciodată. Minţile i se rătăciseră. Avea din ce în ce mai des adevărate
accese de nebunie. noaptea se trezea şi începea să bată cu vergeaua în
podea strigându-l pe nepotă- su’. Apoi începea să zbiere ca din gură de şarpe
într-o sclipire de luciditate:
- Adrianeeee… Ce mi-ai făcut tu mie mămică… De ce m-ai lăsat tu mamăăă…
Scoală tu mânca-l-ar buna de frumos. o îngrijea o vecină.
În casa scării se simţea un miros greu de urină. nopţile acestea erau cele
mai crunte pentru Relu nevoit să se scoale în zori (la Iaşi îşi începea programul
foarte de dimineaţă). Câteodată asculta la jeluirile bătrânei, altădată pornea
radio-ul. În timpul zilei era linişte şi pace. nopţile însă...
Lui Relu îi era milă de bătrână. Bătrâna cea sclerozată care zbiera noaptea
în neştire era singurul lucru care-i făcea sufletul să tremure. I-a părut rău când
a murit de suferinţă, boală şi bătrâneţe. Pe nepotă-său şi-l amintea vag ca