Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

din circuitul ei social, dorinţa de a-i acorda deplina autonomie, înţeleasă în
sensul ideologiei burgheze ca „des-tematizare”. Experienţa lui Paciurea nu
demonstrează însă aceste tendinţe.
În cazul Madonei Stolojan, Paciurea întreprindea o aventură contradictorie
în sine, funcţionalizând în scopuri practic precise bizantinismul şi schemele lui
lipsite de funcţionalitate.” 20 La Expoziţia personală din 1921, pictorul expune
un alt tablou, Sfântul Gheorghe, semn că preocupările pentru arta bizantină
nu au încetat cu cele două sculpturi. Se poate observa influenţa picturii renascentiste,
dar şi a celei bizantine, Sfântul călare pe cal străpungând balaurul
închide aproape un medalion, reptila cuprinzând în acolada corpului ei
pe Sfânt cu cal cu tot. Sfântul seamănă cu un cavaler cruciat, inclusiv după
crucea pe care o poartă pe scut.
o bună parte din picturile şi panourile decorative ale lui Kimon Loghi
evocă feerii bizantine. Pictura lui Loghi, Portret de fată, (ulei pe pânză, 0,659
x 0,535 cm, Semnat dr. Sus cu ocru: Kimon/Loghi, nedatat, pe verso cu tuş
negru: 4396), ne înfăţişează o feminitate care a devenit misterioasă, încărcată
cu un conţinut nebulos. Modelul l-a reţinut pe pictor pentru că revine asupra
lui în Orientala, - fapt semnificativ portretul era achiziţionat de Regina Maria
- , fără a modifica ceva în expresia chipului, ci, în vederea orientalizării
personajului, adăugând pieptarului de culoare bleumarin închis un desen
decorativ cu arabescuri. Privirea ei nu se îndreaptă spre spectator, ci este
reţinută într-o interioritate stranie, care-i conferă o anume fixitate. Are ceva
statuar care contribuie la impresia de nemişcare, de reţinere şi retractilitate.
nu mai avem nimic tranzitiv în acest portret, afectele pe care le putem bănui,
tristeţe, decepţie, insolitare pot fi în acelaşi timp subsumate unui vid interior
în care se reflectă o undă de senzualitate. Pleoapele uşor lăsate creează o
stare de somnolentă-abstragere şi regresie în datele psihismului abisal. De aici
decurge şi acest efect de alienare, de stranie senzualitate propriu sensibilităţii
decadente care configurează profilul feminităţii virtual punitive. Fata îşi ţine
gura întredeschisă nu pentru a comunica ceva, gestul se recuperează în sfera
unui erotism funest. Interesantă este expresia de devitalizare pe care o degajă
chipul ei, privirea nu exprimă tristeţe, cât ceva mortificat, aşa cum buzele întredeschise
nu exprimă imediat senzualitate, ci în lipsa articulaţiei discursive ceva
litificat. Feminitatea nu mai poate fi devoalată, devine insondabilă, element de
atracţie şi repulsie pe care se fondează nesiguranţa, anxietatea. Acest bust
are ceva statuar, reificat. Din fundalul de cărămiziu-ocru este eliminat complet
orice detaliu, ca şi cum Loghi ar vrea să ne ofere un portret în efigie.
În Prinţesa Bizantină (1908) Loghi creează atmosfera cvasiteatrală a portretelor
care se detaşează pe fundalul unui peisaj oniric, din recuzita căruia
fac parte un castel, un lac, lebede, pădurea. Prinţesa are aerul melancolicvisător
care o integrează numaidecât fundalului, pare să emane din el şi să-i
aparţină deopotrivă, deşi există la Loghi această propensiune spre artificialitate
care se relevă ca teatralizare a compoziţiilor sale, cu un cadru şi o recuzită
împrumutate adesea din pictura simbolistă germană, şi cu un motiv autohton,
de obicei de factură folclorică. Ca şi în Orientala sau Trufie patriciană,
semnătura princiară şi marca unei alterităţi înobilate de distanţă, fie istorică,
fie geografică, poate fi localizată la nivelul decoraţiunilor care-i împodobesc
pieptarul rochiei. Orientala, cât şi Prinţesa bizantină sunt întrucâtva ipostaze
ale vechiului motiv al prinţesei îndepărtate, la princesse lontaine din poezia
trubadurilor provensali, motiv preluat ulterior în poezia romantică şi simbolistă,
dar adaptat revivalului neobizantin anunţat încă de la finele secolului xIx.
EX PONTO Nr. 4, 2011
173