1985 Sven Hassel Comisarul

A iv^ or ^i n ? întreabă Helmer, cu gura plină de curcan. ind A 8 n '°tantul îşi iese complet din răbdări. Aruncă un
amestec nedk S '° , abil de ordine şi ameninţări, spre satisfacţia a b,- a lui Porta Ş' a lui Helmer - După fereastra soioasă |Ui
j^QjY 11 com Paniei, poate fi văzută faţa buhăită şi porcină a
- 249
•ir
— Permiteţi să raportez, dom'le! trâmbiţează Porta. Sunt Obergefreiter german liber, să trăiţi, sau
arestat?
— Eşti arestat, hăuleşte aghiotantul, turbat, fără a sta sa judece cu ce scop a fost pusă întrebarea.
Helmer salută, coboară din Ku'bel şi scoate cheia din contact.
— Unde dracu' mergi, soldat? urlă aghiotantul. Helmer salută din nou şi-şi pocneşte călcâiele atât de energic
încât împroaşcă în jur cu noroi.
— Permiteţi să raportez, domnule, conform Regulamentului Armatei, prizonierii în stare de arest pot fi
transportaţi doar de către personalul autorizat. Numai cei care au depus un jurământ special pot fi însărcinaţi
cu o asemenea misiune, să trăiţi!
— Atunci, mărşăluieşte înapoi până la Cartierul General, hotărăşte sec aghiotantul. Dâ-mi cheile şi
documentele maşinii.
—. Permiteţi să raportez, domnule. Nu pot lăsa vehiculul acesta din mână fără un ordin scris de la Cartierul
General al Regimentului, să trăiţi! răcneşte Helmer, salutând din nou. Dar, şa trăiţi, dacă domnul aghiotant îl va
arunca pe Obergefreiter Porta din maşină sau dacâ-1 veţi declara eliberat, domnule, atunci vă pot duce înapoi la
Cartierul General, să trăiţi!
După câteva momente de gândire, aghiotantul îl declară pe Porta eliberat temporar. Tocmai dă să se aşeze pe
bancheta Kiibelului, când ceva lung şi negru trece fulgerător pe lângă el şi . aterizează, cu un zgomot înfundat,
pe'bancheta din spate. E Ulrich, care I-a regăsit pe Porta, şi care sade acum mândru înapoia lui, pe banchetă.
Aghiotantului i se înmoaie picioarele şi, cu un gâlgâit, cade în noroi, lângă Kubel.
— E mort? întreabă Helmer nepăsător, întinzându~se leneş. Doamne, amice, în curând na-i vei mai putea
număra pe toţi cei care s-au curăţat de atac de cord din cauza mâţei tale!
— Hai să-1 săltăm, hotărăşte Porta, şi s-o întindem acasă la Cartierul General. Comandantul vrea să vorbească
cu Ulrich şi cu mine.
Cartierul General e în plină alarmă şi domneşte o mare confuzie, în clipa în care Porta şi Ulrich îşi fac apariţia.
Trei funcţionari încep să tremure, când pantera le arată colţii ei lungi.
— Ce mama dracului e în capul tău, Porta? întreabă Oberst Hinka pe un ton calm dar şi ameninţător, în timp ce
Porta pocneşte din călcâie în faţa biroului. Ştii ce scrie în cartea animalelor despre bestia de care ai făcut
rost? E o ucigaşâ. Ucide tot ce întâlneşte în cale, şi asta pentru că-i place să ucidă!
__ Permiteţi să raportez, domnule, cartea-i plină de minciuni de la un capăt la altul. Ulrich e blând ca un
mieluşel, domnule, e numai jucăuş.
__ Nu vreau să mai am necazuri din cauza ta, Porta.
Pantera trebuie să dispară. Şi dacă ea nu dispare de urgenţă, dispari tu în faţa Curţii Marţiale. Cum o să fiu în
stare să-ţi scap pielea de clata asta, nu ştiu, zău, dar bagă la cap, e pentru ultima oară când te ajut. Răbdarea mea
a ajuns la limită. Ieşi, dar fii atât de bun şi ia monstrul ăsta negru cu tine.
Porta pocneşte din călcâie, salută şi iese pe uşă de-a-ndăratelea, împreună cu Ulrich.
— Că veni vorba, ce s-a ales de Ulrich? întreabă Helmer într-o zi, când îl întâlnim întâmplător la gara de mărfuri
din Harkov, de unde urmează să luăm în primire câteva tancuri noi
Ti'ger.
— A emigrat în Suedia, face Porta abătut. S-a săturat de dictatura germană.
— în Suedia? exclamă Helmer, rămânând cu gura căscată. O panteră nu poate pleca netam-nesam în Suedia!
— Dacă ştii să tragi sforile, poate, răspunde Porta. A luat un tren sanitar spre Libau. Acolo s-a suit la bordul unei
bărcuţe suedeze. Acum, probabil că se plimbă prin Stockholm, admirând luminile vitrinelor. Şi-o fi
făcut rost şi de o altă_haină de blană, cu picăţele, în locul celei negre pe care o avea. In caz că Gestapoul mai e
încă pe urmele ei, puţin camuflaj nu strică.
250
„Dacă trebuie să câştigăm timp, şi aproape întotdeauna trebuie, atunci vom lansa o mie sau trei mii de
bombe asupra unui oraş care ne stă în cale, şi în urma noastră va rămâne doar un morman de moloz. Nu
ne putem permite să avem milă fa;ă de populaţia civilă. Avem misiunea să înaintăm si să distrugem cât mai
repede forţele inamice.
Războiul e război, si e nemilos."
General Bradley
Un cârd de gâşte gălăgioase trece prin piaţa plină de praf. îşi întind gâturile şi fâlfâie din aripi.
Pretutindeni e linişte.
— Văgăuna asta-i părăsită, face comandantul de pluton.
— Să mai aşteptăm pufin, spune tanchistul. Putem avea surprize din partea lui Ivan.