1985 Sven Hassel Comisarul

eventualitate, îi mai ciuruie şi stomacul cu câteva gloanţe.
— Asta e! exclamă el mândru, aruncându-şi arma pe umăr. Un infanterist rănit se ridică pe jumătate,
sprijinit într-un
genunchi.
— Nie strie/iaii, tovarişci ghermanski, ne imploră el disperat. Şi tovarăşul german, în persoana
Legionarului, îi înfige în
spinare baioneta, al cărei vârf iese prin pieptul rusului. Impasibil, Legionarul îşi scoate baioneta din trupul
neînsufleţit, cade în genunchi şi se aşază în poziţia de rugăciune a musulmanilor.
Un ofiţer rus încearcă să arunce o grenadă. Albert îi striveşte faţa cu patul puştii. Pe ceilalţi îi ucidem de la
distanţă, de îndată ce-i zărim. Nu ne apropiem de ei decât în momentul în care suntem convinşi că au murit,
şi chiar şi atunci o facem cu foarte mare atenţie, înainte să trecem prin dreptul lor, îi străpungem 80
cu baioneta. Au buzunarele pline cu mahorcă şi în sticlele de apă au vodcă. E o marfă de proastă calitate —
vodcă pentru soldaţii de rând. Din amarele noastre experienţe, ştim că provoacă dureri de cap insuportabile,
şi atunci o oferim cu generozitate recruţilor. De noi se va ocupa Porta.
îi controlăm în buzunare cu multă atenţie. Luăm fotografiile iubitelor şi aruncăm restul de lucruri. Cele
câteva ruble pe care le au nu prezintă interes pentru noi.
Micuţul e foarte preocupat de o fotografie găsită în portofelul unui ofiţer căruia Albert îi zdrobise faţa.
— Doamne, ce mai bucăţică Emma asta, murmură el, ştergând grijuliu sângele de pe
fotografie. Când vezi aşa o rusoaică ţapânâ, continuă el fâcându-i cu ochiul fetei din poză, îţi dai
seama că Dumnezeul nostru a avut o zi proastă când a creat modelul clasic german, cu o parte din pâr făcut
coc şi cu restul împletit în codiţe.
— Mamă! se minunează Porta, privind peste umărul Micuţului.
— Vrei să facem schimb? îţi dau trei poze pe ea! Ce bucăţică! Maică Precistâ din Kazan!
— Du-te dracului, e a mea! mârâie Micuţul. Mortul i-a scris adresa pe spatele fotografiei. Când s-o
termina războiul lui Adolf, o să iau un bilet dus-întors şi o s-o aduc la Hamburg, zău!
— Cred că ai rahat între urechi! râde Porta dispreţuitor. Nici n-o să vrea s-audă de tine când va afla că iai
ucis iubitul comunist!
— Ştiu că ai impresia că sunt idiot, răspunde Micuţul acru, dar n-o să fiu aşa de cretin să-i spun că eu i-am
venit de hac ticălosului. Nu, nu, o să-i povestesc puicuţei cum 1-am cărat în spinare douăzeci de kilometri,-
cu riscul propriei mele vieţi, ca să-1 dau în îngrijire medicilor germani. O sâ-i torn o poveste tare, exact can
filme! Chestia cu moartea bietului ei erou, care a intervenit din cauze naturale.
— O să te trimită la plimbare, hotărăşte Porta, clătinând din cap cu tristeţe. Harta lumii va arăta cu totul
altfel după ce Adolf va pierde războiul şi Wehrmachtul german va fi dezarmat. N-o să fie prea uşor să fii
neamţ în vremurile alea. Afla de la mine! Oricine va avea chef ne va trage un şut în cur şi, dacă vom
încerca să ripostăm, ne va termina definitiv!
— Haideţi, haideţi, strigă Oberleutnant Lowe agitat, înainte! înainte! Mişcaţi-vă! Voi, nemernicilor, găsiţi
întotdeauna locuri in care s-o ştergeţi! Mişcaţi-vă şi să ne punem pe treabă! Trebuie!
Oberfeldwebel Beier! Preiei comanda plutonului 2! Cercetaşii înainte şi în flancuri.
SI
— Tot noi! bombăne Porta scos din sărite, dând un şut unei sticle ruseşti goale. Nouă ne revin toate
misiunile împuţite din armata asta! Of, dacă aş fi fost eu la Berlin, acum n-aveau decât să se-nvârtă pe-aici
şi treizeci de ani dacă voiau! (Vâră furios proiectilele în puşca lui cu ţeava retezată şi controlează ţeava.)
Pentru numele Jui Dumnezeu, haideţi să mergem o dată după ' vecinii noştri comunişti să le zburăm
scăfârlia! ' .. ,
în clipa în care compania pleacă din pădure, auzim iarăşi bubuiturile înfundate ale mortierelor,
urmate de explozii cutremurătoare. Urâm mortierul de tranşee mai mult decât oricare altă armă.
E perfidă şi-(i dă numai un foarte scurt semnal de avertizare înainte ca proiectilul să te ajungă şi să
explodeze lângă tine. Nu are şuieratul prelung al obuzelor. Ne temem şi de bateriile de mortiere.
Acolo sunt aproape . întotdeauna femei, ţărănci masive şi grosolane, într-o noapte am luat cu asalt o
companie de mortiere grele; femeile au încercat să fugă în pădure, să se ascundă printre tufe şi pomi, dar leam
vânat una după alta şi le-am ucis ca pe şobolani, în ciuda urletelor şi lacrimilor. I-am luat prizonieri
pe cei câţiva bărbaţi din companie, care ne-au confirmat ceea ce ştiam deja: femeile acelea erau fanatice
şi se purtau înfiorător cu prizonierii.
— Omorâţi-le pe căţelele astea! ne-a spus sergentul rus luat prizonier, rânjind satisfăcut şi lovind cadavrul
uneia. De-acum putea spune tot ce voia. Războiul lui se sfârşise!
Unul dintre noii-veniţi, un flăcău solid din detaşamentul lui Barcelona, e împuşcat în faţă. O schijă de
şrapnel 1-a ciopârţit. Nu mai are nas, nici gură şi nici ochi. Se vede numai osul alb. Ţipetele sale