1985 Sven Hassel Comisarul

Albert sare dintr-un salt în spatele canapelei, aidoma unei pisici care-o zbugheşte din calea unui lup
alsacian. Porta se ghemuieşte după un fotoliu împreună cu Micuţul, care şi-a
74
ascuns capul ca struţul. Pălăria împodobita cu cireşe fâlfâie în aer ca o pasăre rănită.
într-o fracţiune de secundă, Gregor observă firul subţire, negru, legat de tablou, care se'strecoară printro
gaură sub
tapet.
Explozia sfărâmă toată casa. Limbi lungi de foc se înalţă spre cer. Acoperişul pare că se sprijină pe creasta
flăcării. Parcă ar fi sfârşitul lumii. Exploziile se succed în lanţ şi cuprind întreaga stradă. Casele se
prăbuşesc şi cerul e invadat de o lumină orbitoare. Se vede ca ziua. Suflul învăluie strada ca o tornadă,
măturând tot ce-i stă în cale. Un camion se rostogoleşte ca o jucărie. Albert zboară urlând peste ruinele
peretelui, cu canapea cu tot. Aceasta se striveşte cu un zgomot infernal de peretele unei alte case de pe
cealaltă parte a drumului, în cădere, Albert zbiară ca un porc înjunghiat, rostogolindu-se şi agitându-şi
mâinile şi picioarele. E proiectat într-o baltă îngheţată, alături de Gregor.
— Isuse, îngaimâ el. Asta putea să omoare şi un urs grizzly. Oameni răniţi de moarte strigă după ajutor.
Vâlvătăile de foc luminează zăpada murdară. E ca o erupţie vulcanică ce pare că nu se mai sfârşeşte.
Totuşi se opreşte!
Cei râmaşi în viaţă încearcă din răsputeri să se ridice. Sunt în stare de şoc şi complet asurziţi, îi dor
urechile, de parcă le-ar fi străpuns cineva timpanele cu un ac înroşit în foc. Preţ de câteva minute, suntem
incapabili să pricepem ce se întâmplă în jur. Ne cuprind accese acute de nebunie. Peste tot zac împrăştiate
halci de carne şi aşchii de oase. Până si pomii care strâjuiau strada, de o parte şi de alta, au fost smulşi din
rădăcină, dispărând tară urmă. Ruşi şi nemţi, civili şi militari panicaţi aleargă înnebuniţi.
Un sergent rus, cu uniforma boţită şi înnegrită de funingine, îşi descarcă în aer Kalaşnikovul, apoi îl aruncă
şi urlă: Io v tvoi maţi. îi frânge gâtul cu muchia palmei unui Feldwebel care dă să-1 lovească.
O motocicletă cu ataş plină cu puşti-mitralierâ şi muniţie este răsucită în jurul rămăşiţelor unui horn. Din
ataş atârnă un trup însângerat. Albert a luat-o razna. Se târăşte în patru labe şi urlă ca un câine turbat, îşi
revine doar în clipa în care Porta îi dă casca de oţel. La spate, buza căştii a fost complet smulsă. Albert o
priveşte o clipă fără să priceapă nimic, îşi pipăie creştetul capului, ca şi cum ar vrea să fie sigur că-1 mai
are. îşi înalţă privirea spre cerul plumburiu, îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor cunoscuţi şi
necunoscuţi. Cu ocazia asta,
75
inventează ad-hoc nume noi. îşi ia casca şi le-o arată tuturora, ca dovadă că Dumnezeu îl ocroteşte.
— Asta pentru că noi, negrii, n-avem nimic comun cu războaiele, declară el. Războiul ăsta e
pentru'albi şi pentru galbeni.
— Ce porcărie! Şi toate astea pentru un tablou, suspină Porta, privind lung spre ruinele casei
maiorului.
Când vede corsetul înzorzonat, Oberst Hinka îl ia pe Porta deoparte. Porta uitase că e încă îmbrăcat cu
el.
— De unde-1 ai? întreabă Hinka aspru.
— L-am găsit, să trăiţi! răspunde Porta, ceea ce e destul de adevărat.
— Unde 1-ai găsit? Hai! Vreau adevărul! îl sfredeleşte Hinka cu privirea, în care casă?
Porta se foieşte. încearcă să se eschiveze, apelând la una din poveştile lui obişnuite. Spune ceva despre un
salon de coafură din Diisseldorf, al cărui proprietar purta întotdeauna corset.
— La dracu' cu prietenii tăi de la saloanele de coafură, îl întrerupe Hinka tăios. Ştii că nu mă poţi prosti.
De ce-a sărit casa-aia în aer, ce s-a întâmplat acolo?
— Aaa, da, să trăiţi! înţeleg, domnule, despre explozie vorbiţi. (Porta surâde fals.) Unui
motociclist i s-a pus pata pe portretul lui Stalin şi a vrut să-1 ia. într-adevăr, era un portret reuşit, să trăiţi!
Noi 1-am avertizat pe motociclist, domnule, adică nu pe Stalin, să trăiţi! (Porta face un semn cu mâna în
direcţia satului distrus.) Tabloul avea ceva dubios, să trăiţi! De asta v-aţi convins şi dumneavoastră,
domnule!
— Ai putea să recunoşti motociclistul? întreabă Hinka bănuitor.
— S-a dus, domnule. S-a dus definitiv. S-ar putea chiar să spânzure de coşul ăla de ţiglă! Dumnezeul
german pedepseşte întotdeauna nesupunerea, nu-i aşa, domnule? adaugă el gânditor.
:— L-ai văzut mort? se interesează Hinka pe un ton tăios. Dacă e în viaţă, vreau să afle cum pedepsesc eu
nesupunerea!'
— Ar merita, să trăiţi! îl aprobă Porta, oftând din rărunchi. Puteam fi făcuţi praf cu toţii din cauza unui
beţiv care-a vrut neapărat să fure.
— Ai grijă, Porta, să nu-ţi crească aripi de îngeraş. T'e-am întrebat: 1-ai văzut mort?