1985 Sven Hassel Comisarul

Moara din vârful dealului dispare îritr-un nor de zăpadă, pământ şi foc. Este pur şi simplu pulverizată. După ce
focul artileriei se deplasează, nu mai rămân în picioare decât cinci hornuri, înălţându-se acuzator către cer. Mă
uit speriat la rus; mă priveşte şi el cuprins de teamă. E un bărbat scund şi "gras, îmbrăcat cu o manta mult prea
mare pentru el. Ne zâmbim prudent, cu suspiciune şi teamă. Ne promitem fără vorbe: „Dacă n-o să încerci să mă
ucizi, n-am să-ţi fac nici un rău!".
Timp de câteva clipe, se aşterne o linişte copleşitoare, ca şi când tunurile s-ar fi oprit să răsufle înaintea unui nou
atac. Peste tot, flăcările tremură într-uri dans satanic, iar gemetele şi urletele răniţilor ajung până la noi. De
undeva izbucneşte un sunet strident, care se apropie rapid, îţi dă senzaţia că răscoleşte pământul. Cei din plutonul
4 sunt spulberaţi, lăsând în urmă doar o masă de carne, oase şi sânge. Râul fierbe ca apa dintr-un
124
ceainic. Pojghiţa de gheaţă s-a spart demult în bucăţi care zac departe de mal. O jumătate de corp iese alergând
dintr-un iad de flăcări gălbui. Oare unde i-o fi partea de sus?
în demenţa din jur, apariţia asta pare de-a dreptul comică: nişte pantaloni şi o pereche de bocanci care gonesc
prin zăpadă.
— Datorită nervilor locomotori, explică Julius, care le ştie
întotdeauna pe toate.
— „Fiii' Fuhrer und Reich, Heil!" intonează Porta ceremonios, • privind picioarele care au rămas într-o
baltă de sânge.
Un obuz uriaş explodează în mijlocul unei case albe, pe care
suflul o dărâmă cu totul.
E spulberată şi compania care se adăpostise în spatele ei. , Toate casele de pe stradă sunt retezate de la mijloc.
Deodată apar de pretutindeni civili scăldaţi în sânge, alergând nebuneşte
şi urlând de spaimă.
Un întreg pluton de infanterişti germa'ni .se opreşte în mijlocul ruinelor şi se holbează în jur, îngroziţi
de ceea ce văd. . Sunt mai mult morţi decât vii.
— Ăsta-i noul lot de Giessen! remarcă Porta. Tancuri şi sănii blindate se ivesc învăluite în nori de zăpadă de
pe dealul închisorii şi coboară pantele. Se opresc huruind şi opintindu-se. Multe dintre şenile se rup.
Proiectilele vâjâie pe deasupra noastră şi explodează undeva în urmă, asemenea unor maci purpurii. Din
pădure se aude un vuiet crescând. Sunt tancurile nemţeşti care au supravieţuit atacului. Au fost ţinute gata de
acţiune. Trec pe lângă noi în formaţie desfăşurată în chip de săgeată. Dintr-o groapă de obuz şi dintr-un adăpost
distrus pe jumătate, un mănunchi de mitraliere trage în tot ce mişcă. Nici morţii nu scapă. Cadavrele zvâcnesc,
străpunse de gloanţe.
— Lichidaţi-i! rage Oberst Hinka, arătând cu automatul în
direcţia mitralierelor.
Echipa aruncătoarelor de flăcări se târăşte prin zăpada răscolită. Doi inşi acoperă un Obergefreiter care duce în
spate . echipamentul greu. O flacără săgetează poziţia devastată. Se f aude un ţipăt de groază. Siluetele mistuite
de flăcări se l prăvălesc, zvârcolindu-se. Peste ele cad jeturi de ulei aprins. Din t locaşurile de tragere şi dintr-un
butoi cu pulbere care a explodat ' ţâşnesc halci de carne şi fâşii de uniformă. '"' Mitralierele amuţesc.
Obergef'reiterul cu aruncătorul de flăcări îşi caută o nouă
ţintă. Vâlvătaia cade ca fulgerul peste un alt cuib de mitralieră.
Chiar şi după moarte ruşii continuă să tragă. Limba de foc
125
se întoarce. Rostogolindu-se ca o minge multicoloră, pătrunde în fiecare ungher al gropii de obuz.
O duhoare greţoasă de carne arsă ne izbeşte ca un pumn încordat. Simt că începe să-mi fiarbă sudoarea de pe
ceafă. Putoarea ne întoarce stomacul pe dos. Pretutindeni în jur auzim bubuiturile tunurilor de pe tanc. Din carele
de luptă în flăcări ţâşnesc ciuperci de fum înecăcios. Plutonul nostru îşi croieşte încet drum înainte. După ce
urcăm o bună parte din deal, sărim peste schelete de oţel contorsionate şi alunecăm pe rămăşiţe omeneşti.
Pământul se cască din nou într-o mare de flăcări.
— „Orgile lui Stalin"! strigă Barcelona, rostogolindu-se într-o groapă care încă mai fumegă în urma
exploziei unui obuz. în depărtare, un sunet lugubru se preschimbă într-un vuiet ciclonic, după care urmează
faza a treia, percutarea şi explozia. Un zgomot monstruos şi mult mai puternic. Din când în când suntem
îngropaţi sub mormane de zăpadă. Luptăm cu disperare să ieşim înainte de a ne sufoca.
— înainte! Mişcaţi-vă! Sus! zbiară Oberst Hinka.
Ne târâm, alergăm şi ne strecurăm spre închisoarea care se înalţă ameninţătoare în faţa noastră. Ne năpustim
asupra poziţiilor ruseşti de apărare.
— Daţi-i peste cap! vine ordinul.
îi nimicim pe loc. Fugim mai departe cu uniformele leoarcă de sânge, începem să distingem detalii ale clădirii
închisorii.
Cerul întunecat se deschide şi apar bombardierele de vânătoare, scuipând flăcări din tunurile automate amplasate
sub aripi. Căutăm să ne adăpostim printre ruinele morii. Ne înecăm în norii de făină şi de tarate. Avem senzaţia