1985 Sven Hassel Comisarul

deznădăjduite se aud de departe şi ne sc'ot din minţi. Tremurând, ne adunăm în jurul lui şi urmărim cum
Gefreiterul sanitar Rolfe încearcă să-i oblojească rana.
— Zău că şrapnelul face ravagii, şopteşte Micuţul. E mai rapid decât tirul care-i lichida pe mafioţi la
Diisseldorf.
— Dacă scapă cumva cu viaţă şi-o să-i cârpăcească faţa, n-o să fie prea arătos! spune Gregor îngândurat. O
să fuga lumea de el.
Orizontul se colorează într-un galben-roşiatic. De dincolo de culmi se aud bubuituri şi trosnete. Un
regiment al artileriei de baraj ia poziţie de-a lungul râului îngheţat. Ne însoţesc două companii de trupe de
asalt. Cu toţii sunt puşi la şapte ace. Au căştile vopsite în alb şi cureluşele în poziţie regulamentară.
Centuri, raniţe, măşti de gaze — toate sunt la locul lor. Până şi cagulele măştilor de gaze sunt împăturite
corect. Noi le-am aruncat demult pe ale noastre. Mantalele lor sunt atât de curate încât se pot duce cu ele
la defilare pe sub Brandenburger Tor. îi privim cu dispreţ, dar totuşi îi invidiem puţin. Au tot ceea ce ne 82
lipseşte nouă. în comparaţie cu ei, Regimentul 27 Panzer pare un azil de sărăntoci. Noi n-avem nici măcar
tancuri, deşi suntem regiment de tanchişti.
— Isuse, ce arătoşi sunteţi! exclamă Porta, atingând o centură bine lustruită. O sâ-j speriaţi de
moarte pe tâlharul de I va n!
— Unde-i fanfara? întreabă Gregor. Ştiţi voi! Tambalagiii ăia cu tobe şi fluiere. Nu puteţi să năvăliţi peste
vecini fără ei!
— Arătaţi ca o şleahtă de vagabonzi, remarcă un Feldwebel, contemplând uniforma de camuflaj a lui
Porta, boţită şi jegoasa.
— Asta şi suntem, domnule Feldwebel' rânjeşte Porta. Arogant, îşi potriveşte monoclul său
crăpat şi-1 măsoară cu privirea pe Feldwebelu! din gardă.
— Ce adunătură mai sunteţi şi voi? trâmbiţează un Oberfahnrich. Arătaţi ca nişte ocnaşi!
— Adunătură? mârâie Bătrânul, mijindu-şi ochii furios. Să vă explic eu ce fel de adunătură suntem, Herr
Oberfahnrich! Luptăm de pe vremea când regimentul dumneavoastră de gardă nici nu era înfiinţat şi am
pierdut mai mulţi oameni decât ar putea da divizia dumneavoastră în tot războiul!
— Da, arătaţi destul de şifonaţi, râde acesta ironic, (îşi duce nonşalant binoclul la ochi şi cercetează
înălţimile.) Pentru închisoarea aia mică de-acolo trebuie să-ţi ajutăm flăcăii? Lasă că ne ocupăm noi de ea
cât timp tragi tu un pui de somn şi-ţi odihneşti oasele ostenite, spune el vesel.
— Serios? răspunde Bătrânul distant, „închisoarea aia micâ".