1985 Sven Hassel Comisarul

— N-ai de gând să încetezi, porc împuţit ce eşti? răcneşte Bătrânul, aruncând înspre el un tub gol de obuz.
Un transportor mare de infanterie apare în plină viteză de pe o potecă, se răsuceşte în jurul axei şi se răstoarnă,
aruncând în drum soldaţii dinăuntru.
Barcelona încearcă să frâneze Tigerul în timp ce coboară o pantă, dar tancul de 68 de tone continuă să alunece cu
şenilele blocate. Trece printre soldaţii trântiţi pe drum, transformând camionul răsturnat într-un morman de tablă
contorsionată, şi îşi continuă alunecarea până ce se izbeşte de epava transportorului.
— La dracu', strigă Porta înfricoşat, privind printr-o fantă de observaţie, tot drumul arde!
— Au tras cu aruncătoare de flăcări, mormăie Bătrânul. S-a zis cu noi.
Tigerul lui Barcelona se află deja în mijlocul iadului de flăcări, urmat, la câţiva metri, de tancul Legionarului.
Sute de jeturi din aruncătoarele de flăcări transformă drumul într-un adevărat cuptor. Vopseaua tancurilor se
umflă şi plesneşte. Aerul e atât de încins, încât simţim că ne ard gâtlejurile şi plămânii.
— Nu mai văd absolut nimic, tuşeşte Porta, turnându-şi apă în cap.
— Mişcaţi-vă! zbiară comandantul companiei în staţia radio. Dacă vă opriţi, sunteţi pierduţi!
Când ajungem în mijlocul mării de foc, motorul începe să tuşească. Flăcările înghit tot aerul.
276
— Micşoraţi viteza, urlă Bătrânul. La viteză mică, nu stârnim prea mult curent.
— Nu-mi da tu lecţii, mârâie nervos Porta. Tu ai grijă de partea care bubuie şi lasă restul hardughiei în seama
mea! Aici, mecanicul-şef sunt eu!
Deodată ne pomenim în afara cercului de foc. Fără să ne pese de ceea ce ne-ar putea aştepta, deschidem toate
trapele, cu o singură dorinţă — aer!
— Cel puţin am aflat şi noi cum e să fii prăjit, se tânguie Porta răguşit, ştergându-se pe faţă cu nişte
cârpe ude.
— înainte! Cu toată viteza înainte! ordonă agitat comandantul companiei. Nu vă opriţi!
Compania a 5-a trece în goană printr-un sat, ignorând infanteriştii care atacă din case, şi îşi continuă drumul prin
nesfârşitele lanuri de floarea-soarelui.
Intrăm duduind în piaţa mare a unui târg în care soldaţii ruşi. în uniforme de vară, se plimbă agale ca şi cum s-ar
afla în garnizoană, pe vreme de pace.
în curtea unei case, ce seamănă mai degrabă cu un castel, câteva grupe fac instrucţie. Exersează salutul în timpul
marşului. Trec pe lângă subofiţer în pas de gâscă, ridică mâinile în dreptul bonetei şi mişcă greoi şoldurile, în
stilul caracteristic recruţilor. Cu un zăngănit puternic, compania se opreşte, iar turelele se rotesc pentru a ne feri
de un eventual atac neaşteptat.
Ruşii . •". holbează la noi de parcă am fi aterizat de pe altă planetă. Unul dintre soldaţi continuă să mărşăluiască
şi să salute, pentru că subofiţerul nu i-a dat ordin să se oprească. Dacă nu s-ar fi izbit intr-un perete, ar fi fost.în
stare să mărşăluiască prin toată Rusia, prin .China, apoi să intre în Oceanul Pacific şi să se înece. Un ofiţer cu
epoleţi laţi deschide o fereastră şi strigă ceva nedesluşit.
Suntem aproape la fel de surprinşi ca şi ruşii. Nimeni nu trage nici măcar un glonţ. Nu fuge nimeni. Până şi
găinile jumulite stau locului, privindu-ne cu gâturile lungite.
Un grup de ofiţeri ruşi iese din castel. Tot armamentul uşor e aruncat în mijlocul pieţei, la picioarele unui
monument ce se înalţă spre cer, ca un deget acuzator, în amintirea primului
război mondial.
Un general-locotenent rus, comandantul unei formaţiuni de tancuri de rezervă, e făcut prizonier, împreună cu
întregul stat-major, de către plutonul 2, fără să se tragă vreun foc de
armă.
— Ce dracu' facem cu ei? întreabă Porta îngrijorat. Dacă-şi dau seama care-i treaba, or să ne tăbăcească
fundurile până or să ajungă mai negre decât curul lui Albert!
277
— Hai să-i împuşcării niţel, propune Micuţul, pe urmă îi lăsăm să fugă. şi aşa scăpăm de ei. Un general ca
ăsta, însoţit de întreg statul său major, ne-ar putea aduce multe necazuri!
înainte ca Bătrânul să ia o hotărâre. Oberlcutnant Lowe dă buzna în piaţă, în fruntea companiei a 5-a.
— De ce dracii' te-ai oprit. Beier? zbiară el prin trupa turelei, pălind de furie. Nu ţi-am ordonat să
nu opreşti? Vrei să-ţi petreci restul vieţii la Germersheim?
— Permiteţi să raportez, domnule, plutonul 2 a capturat un general, comandant de corp de armată, împreună
cu întreg statul său major.
— Ce-a tăcut? întreabă Lowe, privind pentru prima dată în jurul său.
Trapele se deschid cu zgomot şi el ţâşneşte din turelă, îşi netezeşte uniforma pătată de ulei şi-şi potriveşte boneta
regulamentar, îl salută formal pe generalul rus, care-i răspunde rezervat. Urmează strângeri de mână şi politeţuri
de circumstanţă.
— Ia te uită, bufneşte Porta — arătând înspre ofiţerii care s-au adunat pe terasă —, ce clică împuţită!
Aşa sunt toţi nemernicii ăştia cu nasturi strălucitori. Pe noi, târşeloşii, nu ne bagă nimeni în seamă. Lowe va
obţine eventual şi o decoraţie, iar noi o să luăm numai şuturi în cur pentru că ne-am oprit din drum!