1985 Sven Hassel Comisarul

— Ne vom ocupa imediat de dumneavoastră, domnule, îi promite el obosit. Veţi pleca cu următorul
transport. (Se întoarce către un Sanităts-Unteroffizier.) N-are nici o şansă! şopteşte el.
Oberstul îl aude şi începe să urle turbat.
întregul corp de medici şi asistente ar fi venit imediat dacă scena s-ar fi petrecut în altă parte. Dar în acest abator
uriaş, în care panica domneşte pretutindeni, Oberstul e lăsat să ţipe până
162
la epuizare, într-un acces de furie, îşi scoate baioneta şi îşi taie beregata. Sângele-i ţâşneşte ca o fântână
arteziană.
Imediat după aceea, îl examinează o ordonanţă.
__ E mort, spune acesta, tară nici un pic de interes. Daţi-ne
o altă targa. Cu un gest care i-a intrat deja în sânge, îl aruncă pe Oberst în râu, ca şi pe celelalte leşuri.
Pe targa e întins acum un Leutnant cu picioarele zdrobite.
Suntem băgaţi în blocul-operator, unde ne întâmpină o duhoare puternică de sânge şi măruntaie.
— Cel de-acolo! decide un Sanităts-Feldwebel. arătând cu degetul spre o targa pe care zace un
genist plin de sânge.
— Nu credeţi c-o să moară? întreabă o ordonanţă cu un şorţ de cauciuc la brâu.
— De unde naiba vrei să ştiu? Crezi că sunt clarvăzător? se răţoieşte Feldwebelul.
— După părerea mea, arată că un cadavru bine conservat, comentează ordonanţa.
— Un diagnostic foarte precis, şuieră un asistent sanitar, ridicând una din pleoapele genistului. îi scoate un
păduche mare din nas şi-1 striveşte sub talpa cizmei.
— Piciorul meu! Fir-ar să fie! Piciorul meu! geme genistul în clipa în care e aşezat pe masa de operaţie. Nu mai
suport! Simt că mi-a luat foc! Mă arde îngrozitor!
— Doză dublă de morfină, spune chirurgul, şi începe să-i taie bandajul. Sub genunchi, se vede un gol imens,
chiar în os. Piciorul e umflat şi s-a înnegrit. Cangrena i-a cuprins şi laba piciorului. Degetele arată ca nişte
balonaşe umflate prea tare.
— Va trebui să-i tăiem piciorul, spune brusc chirurgul principal. Anestezic! ordonă el.
— Nu mai avem, răspunde laconic asistentul său.
— Morfină! şuieră chirurgul principal, apucând instrumentul pe care i-1 întinde asistentul din sala de
operaţie.
Un miros greţos şi dulceag umple aerul. Un sanitar curăţă rapid rana şi chirurgul taie pielea. Operaţia e făcută.
Toţi lucrează în tăcere, doar chirurgul principal vorbeşte tot timpul. Asistentul îi înmânează diferite instrumente
cu mişcări precise, în ordinea cerută. Bisturiul taie carnea putrezită din ce în ce mai adânc.
Genistul începe să urle.
— Astupă-i gura cu ceva! ordonă chirurgul nervos, începe sa taie osul. Pensele fixate pe artera principală
se desfac şi sângele îi ţâşneşte pe faţă. Ferăstrău! cere el, întinzând mâna. Cu un sunet aspru, ferăstrăul se
afundă în os.
Anestezistul ridică resemnat din umeri. Chirurgul principal se grăbeşte. Ferăstrăul taie osul cu un zgomot ascuţit.
Piciorul
163
amputat cade pe podea cu o bufnitură seacă.
— Următorul! spune el.
Pe rnasă e adus un Leutnant cu abdomenul sfârtecat.
— Transportul gata de drum! răcneşte un Feldwebel, a cărui voce răsună pe coridorul lung.
Albert, ^ultimul din grupul nostru, e aruncat într-o ambulanţă, îşi trage gulerul mantalei până peste ochi şi mârâie
către sanitar, care tresare când dă cu ochii de chipul negru ca
smoala.
— Ce dracu'? strigă el uimit. Germania mai are încă trupe
coloniale?
— Nu! rânjeşte Albert. Sunt american, şefule. Nepotul lui Moş Tom, neică! Da, să trăiţi!
Ambulanţa merge cu o viteză infernală şi ne azvârle de colo-colo, încât avem impresia că ne-a frânt toate oasele.
Gemem şi răcnim, dar şoferului nu-i pasă. Nu-şi doreşte decât să ajungă cât mai departe de linia frontului.
— Dacă nu vă convine viteza asta, săriţi şi luaţi-o pe jos, ne strigă el, închizând geamul despărţitor.
— O să-i stârpesc fuduliile ăstuia, promite Micuţul furios încercând să se ridice, dar spaţiul dintre tărgi e
prea mic şi atunci renunţă.
După două ore de alergătură nebunească, ambulanţa se opreşte. Auzim canistrele de benzină ciocnindu-se între
ele. Cu un scrâşnet strident, uşile maşinii se deschid şi un Sani-tăts-Feldwebel, care seamănă cu un porc
supraalimentat, se holbează la noi CIL nişte ochi reci şi albaştri, tipic nemţeşti.
— Care-i mort să spună acum! Mai sunt o grămadă care aşteaptă să fie transportaţi!
— Urcă-te şi verifică, propune Porta cu un hohot de râs răguşit, o să te convingi imediat câtă vlagă mai
avem în noi!