1985 Sven Hassel Comisarul

albastre, iar următorul, o uniformă de maior estonian. Apoi apare un individ cu pantaloni de călărie, smoking
negru şi la gât cu o eşarfă care fusese cândva albă. Oricum, majoritatea sunt îmbrăcaţi în zdrenţe. Ici-colo se
vede câte o bonetă OGPU.
Avem automatele pregătite. Ne enervează apariţia acestei cohorte stranii de oameni. Arată de parcă ar fi gata în
orice clipă să ne sară la gât.
— O să ne daţi mâncare? strigă ameninţător unul dintre ei, scuipând pe podea.
— Ţine-ţi gura! i-o retează cineva din mulţime.
'' ' - " • ' 137
Deodată, par cuprinşi cu toţii de o criză de isterie şi încep să urle.
— Jonisov e aici! răcnesc ei în cor.
— Omorâţi-1! Călcaţi-1 în picioare! Porc împuţit!
— Ce dracu' i-a apucat? zbiară nervos Oberleutnant Lowe. Despărţiţi-i! Puneţi-i să se alinieze din
nou! Dacă vă fac probleme, îi duceţi înapoi în celule. Cel puţin acolo nu se pot masacra unul pe altul.
— C'est indifferent, rânjeşte cinic micuţul Legionar, arătând cu ţeava automatului spre un cadavru plin de
sânge, călcat în picioare. Nu vor decât să le vină de hac temnicerilor.
Prizonierii ne privesc lung. îi privim şi noi întrebător. Ne temem de aceste fiinţe scheletice, cu ochii
adânciţi în orbite.
— A dracului putoare, nu-i aşa? mormăie Bătrânul, ţinându-se cu mâna de nas.
— De acolo vine, spune Micuţul, arătând cu degetul.
— Ia te uită! exclamă Barcelona. E cea mai mare latrină pe care-am văzut-o vreodată!
— Uită-te şi înăuntru, îi sugerează Porta. E acolo ceva ce n-ai văzut niciodată.
Un individ scund, cu ochi de şoarece, îmbrăcat în uniformă OGPU se îndreaptă spre noi cu mâinile la ceafă,
pentru a ne demonstra că nu e înarmat şi că războiul s-a terminat pentru el.
— Herr Kommandant, să trăiţi! latră el într-o germană cursivă, pocnindu-şi călcâiele în faţa
Oberleutnantului Lowe. Vă încredinţez departamentul de înregistrare al închisorii şi mă supun
ordinelor dumneavoastră.
Cu ochii mijiţi şi fără să-şi ascundă dispreţul, Oberleutnant Lowe îl măsoară cu atenţie din cap până-n
picioare.
— Ce-i asta? întreabă el, arătând spre scândura lungă de lemn.
— Latrina prizonierilor, răspunde tipul din OGPU, cu un zâmbet cinic. Nu putem face una mai
bună. Avem un regulament, iar prizonierii sunt nişîe porci. Li se permite să meargă la latrină ia ore bine
stabilite. Aici nu-i hotel de lux. Dar ei nu aşteaptă şi se caca în celule. Când stau pe latrină, adorm şi cad
în ea. Bineînţeles că se îneacă. Nu e vina gardienilor. Respectăm şi noi ordinele, ca orice
soldat.
— Hai să-1 aruncăm în căcat, propune Porta cu un zâmbet macabru.
— Luaţi-1, răspundeCDberleutnant Lowe, răsucindu-se pe călcâie. Să plecăm! NiMwi avem ce face
aici. Noi suntem o unitate de luptă, nu flOfcceri!
în aripile principalSpale clădirii, lupta continuă cu încrâncenare.
— Exact ca la noi, spune Porta, arătând spre o placă albastră care poate fi văzută din orice colţ al închisorii.
„PENTRU PATRIE, PENTRU STALIN" stă scris cu litere mari şi rojjii. Mai jos, cu litere negre ceva mai
mici, urmează: „LICHIDAM FĂRĂ NICI O EZITARE TOŢI DUŞMANII POPORULUI, TOŢI
PARAZIŢII ŞI TRĂDĂTORII."
Pe peretele atelierului de maşini scrie cu litere de-un metru: „MUNCA ESTE CEL MAI DE SEAMĂ
PRIVILEGIU ŞI BENEFICIU AL STATULUI SOCIALIST".
— Haideţi! înainte! Adunarea! ordonă Bătrânul.
Ne aruncăm la adăpost dedesubtul unei rampe lungi.
— O luăm pe-aici, ne explică el. Pregătiţi încărcăturile! Porcii ăia s-au baricadat înăuntru şi
folosesc prizonierii drept
paravan!
Un urlet sfâşietor, animalic, îl întrerupe. E urletul unei femei
torturate, care parcă agonizează.
— Ţine-ne, Doamne! exclamă Barcelona oripilat. Oare ce-i
fac?
— O ard cu fierul roşu. Asta făceau şi preoţii pe vremuri,
spune Porta înfiorat, pocnindu-şi degetele.
Urletul se opreşte brusc, ca şi cum femeia şi-ar fi dat duhul.
— Hai să ne terminăm treaba, ordonă Bătrânul împietrit. Dintr-un salt agil, se urcă pe rampă. Aleargă
încovoiat, urmat îndeaproape de Gregor şi de Legionar, care duc lăzile cu.