1985 Sven Hassel Comisarul

în scurt timp, statul-major al companiei pătrunde duduind în piaţă. Oberst Hinka îl salută pe general şi statul său
major şi compania porneşte din nou la drum cu viteză maximă.
— Unde-or fi vecinii? se miră Porta, după câteva ore de mers, timp în care n-am întâlnit urmă de
rus.
— Ivan a plecat acasă! Cred că s-a săturat de război, spune Micuţul, optimist.
In clipa în care ne oprim pe un deal pentru a verifica nivelul uleiului, avem senzaţia că pădurea ne înconjură ca
un ocean nesfârşit. Unul din neajunsurile tancului Tiger este faptul că, dacă are puţin ulei, motorul se încinge
prea tare şi poate lua foc.
Pălăvrăgeala ce se aude in staţia radio încetează şi ne afundăm în pădurea imensă. Chiar şi Porta tace. Ne
alimentăm rezervoarele dintr-un depozit rusesc părăsit şi mergem mai departe.
îmi lipesc ochii de inelul de cauciuc de pe vizorul periscopului şi privesc încordat fiecare pâlc de copaci în care
ar putea fi camuflat un tun antitanc. Tânjesc după zgomotul unei împuşcături; ne-ar putea scoate din starea de
încordare pe care ne-a impus-o liniştea asta mormântală.
278
Porta forţează la maximum motorul Maibach, croindu-şi drum prin gropile de obuz şi printre rămăşiţele
vehiculelor distruse. De-a lungul drumului, zac cadavre de soldaţi şi civili — leşuri umflate, pe care mişună
milioane de muşte mari, albastre. Insectele îşi iau zborul, alungate de uruitul grăbit al Tigerilor. Legionarul, care
se află în fruntea coloanei, observă, spre norocul întregului pluton, un baraj fortificat de tancuri, apărat de noile
tunuri antiaeriene ruseşti, care printr-o mică reglare pot deveni nişte redutabile tunuri antitanc. Ele sunt mortale
pentru tancurile Tiger de la trei sute de metri distanţă. Obuzele lor pot perfora blindajul nostru frontal, gros de
zece centimetri, asemenea unui cuţit care pătrunde într-cr bucată de unt.
Bătrânul ne ordonă să oprim şi priveşte prin binoclu spre bateria ce ne stă în cale.
— Ne este cu neputinţă să mai avansăm, raportează el in
staţia radio.
— îndreptaţi-vă spre cotul râului şi luaţi-o pe-acolo, vine
scurt ordinul.
Trecem prin pădure, unde ne iese în cale un lac, aproape la
fel de lat ca o mare.
— Ferecaţi trapele, ordonă Bătrânul, înălţaţi tubul pentru
aer!
Tancurile intră încolonate în lac. Tigerii se pot scufunda până la patru metri sub nivelul apei, dar întotdeauna ne
cuprinde panica atunci când ajungem în lacuri total necunoscute. Se ştie că tancurile pot rămâne înţepenite şi pot
-fi înghiţite cu totul de mâl. Dacă un tanc e scos iarăşi la suprafaţă, membrii echipajului 'sunt deja morţi prin
asfixiere.
— Drace, lacul ăsta pare foarte ud, pufneşte Porta, ridicând
înfiorat din umeri.
— Ia fii atent! Sunt o mulţime de scrumbii, zbiară Micuţul
uimit, privind prin vizorul periscopului.
— Dacă am opri puţin, sugerează Porta, am putea culege nişte scoici. V-aş găti „scoici â la normande". Am
face rost şi de câteva cepe mari, le-am tăia mărunt şi le-am amesteca cu pătrunjel şi ţelină...
Bătrânul înşfacă pistolul si-1 propteşte în ceafa lui Porta.
— Un singur cuvânt despre mâncare şi o să-ţi împrâştii creierul ăsta berlinez pe toţi pereţii!
— Mă tem că n-ai să fii niciodată un gurmand, oftează Porta dispreţuitor, îmi aminteşti de Herr
Kamphalter, care locuia în parcul cu trandafiri de lângă Padeborn...
— Gura. se răsteşte Bătrânul, înfuriat.
E întrerupt însă de un trosnet care ne asurzeşte pe toţi.
Suntem proiectaţi peste instrumentele de bord şi ne izbim de blindajul din oţel.
— Ce-a fost asta? întreabă şocat Bătrânul, ştergându-şi sângele de pe frunte; s-a lovit cu capul de
marginea turelei.
— Ne-a ieşit în cale un bolovan ateu şi comunist, răspunde Porta, sorbind prelung din sticla cu apă.
— Nu puteai să-1 ocoleşti? întreabă Bătrânul nervos. Doar ştii că _ muchia asta nu-i aşa de moale ca
balega de vacă!
— încearcă să nu mai faci în pantalonii pe care ţi i-a dat Adolf, spune Porta pe un ton confidenţial, în vreme ce
întoarce tancul, împrăştiind _ atât de mult noroi încât nu mai vedem nimic.
Mergem în parale] cu stânca de care ne-am izbit şi, după multă vreme, descoperim un loc destul de mare pe unde
ar putea încăpea Tigerul. în sfârşit, simţim că şenilele calcă pe pământ solid; ajungem pe uscat, lăsând în urmă
bateria antitanc.
O companie de T-34 este aliniată lângă intersecţia a patru drumuri cu şoseaua principală care duce spre Harkov.
Deschidem foc asupra lor de la cincisprezece metri. Tancurile sunt cuprinse de flăcări şi noi trecem chiar pe
lângă ele.