1985 Sven Hassel Comisarul

sfârşitul inevitabil. Cu o mişcare rapidă, îmi va tăia beregata.
Aud un hohot de râs. Primesc un ghiont în spate şi cad cu faţa în zăpadă.
— Te-am speriat, nu-i aşa? râde Porta.
Sunt atât de înfuriat, încât îmi vine să-1 pocnesc. Apar printre pomi Micuţul şi Albert. rânjind încântaţi. Au
impresia că au făcut o glumă foarte bună.
— Ai noroc că ai dat peste noi, spune Porta. Acum poate te-ai învăţat minte să mai umbli prin locurile
astea de parcă ar fi vreme de pace.
— Taci, tâmpitule! mârâi eu nerv'os, ridicându-mi Kalaşnikovul. Lua-v-ar dracu'. m-aţi speriat
îngrozitor!
— Trebuie să fii complet ţâcnit să bântui printr-o pădure comunistă în plin război, îmi reproşează Micuţul.
Poate nu ştiai că vecinii ne ciuruiesc fundurile dacă ne prind!
— Haideţi să plecăm acasă, hotărăşte Porta.
Prin „acasă" înţelege linia întâi a frontului, li întâlnim pe supravieţuitorii companiei de îndată ce trecem de
satul ruinat. Oberleutnant Lowe e plin de sânge şi vorbeşte printr-o mică gaură a bandajului cu care e
înfăşurat din cap până la piept.
încolonaţi pe un singur rând, mărşăluim pe gheaţa lacului. Cei râmaşi în viaţă trebuie să se adune la
Baikanski.
Cu buzele strânse, Oberst Hinka primeşte raportul de Ia comandanţii de companie. Deoarece focul de
acoperire al artileriei a întârziat, avem pierderi mari.
„Compania a 5,-a: 19 oameni, raportează Oberleutnant Lowe. 98 morţi, 36 răniţi, 51 dispăruţi". Când spune
„dispăruţi" se referă la cei care au fost zdrobiţi complet şi la cei luaţi prizonieri. E aproape imposibil să se
mai afle vreodată ceva despre ei.
Se aude un zgomot înfundat. _Un şuierat prelung, şi în mijlocul nostru explodează o salvă, în câteva clipe,
Baikanski e cuprins de flăcări.
Un picior stâlcit, de care se mai ţine încă cizma, mă loveşte în spinare şi mă dărâmă.
149
— le-te-te! face Albert. Cred că tipu-ăla era supărat râu pe tine, din moment ce şi-a aruncat întreg
piciorul ca să tq pocnească!
Alergăm printre flăcări şi tragem rafale cât mai dese Ruşii urmează o tactică pe care o folosesc foarte des. Un
atac de artilerie neaşteptat şi violent, urmat de un alt atac susţinut al infanteriei, care ne-a luat prin surprindere în
apropierea poziţiilor noastre. De obicei, îi putem respinge cu armele automate, dar de data asta e. cu totul
altceva. Ne sunt'superiori numeric şi continua să atace. Ne retragem. Trecem a doua oară prin Baikanski, hărţuiţi
de focul mortierelor şi al aruncătoarelor de grenade.
— După mine! strigă Bătrânul, ridicând automatul deasupra capului.
F
„Mai presus de orice, am învăţat ce e moartea, la o vârstă la care mai firesc e să ne considerăm
nemuritori."
P. Caputo
Porta îşi scoate P-38-ul din toc şi se îndreaptă precaut spre uşa principală, care e pe jumătate deschisă.
— După tine, îi propune el Micuţului, şi-i face loc, politicos.
— Crezi că am capul umplut cu bălegar rusesc? ripostează Micuţul. Lupt demult în războiul ăsta şi am
învăţat, cu ani în urmă, că nu trebuie să treci niciodată primul pe-o uşă decât dacă vrei să ai parte de o
moarte sigură.
— La dracul înjură Porta. O astfel de uşă poate ascunde multe surprize. De exemplu, în spatele ei pot
sta nişte ticăloşi, gata-gata să-i zboare creierii cu un T-34 tipului care ar f i suficient de prost ca să-şi bage
capul înăuntru. Fir-ar a dracului de treabă, mormăie el, năpustindu-se pe uşă. (începe să tragă în toate
părţile înainte să cadă pe podea.) Nu e nimeni înăuntru! (Se rostogoleşte şi trage un glonţ printr-o altă
uşă.) Goală precum capul unui politician, strigă el, trăgând atent cu ochiul peste marginea mesei.
— Ai dreptate, rage Micuţul, intrând ca o vijelie în hol. Trage o rafală scurtă printr-o uşă, de dragul
aparenţelor.
Suntem pe cale să deschidem trapele în clipa în care răsună răpăitul unui automat. Bărbatul care vine în
fugă pe palier dispare într-o explozie de picături roşii. Capul îi zboară ca o pălărie suflată de vânt.
Primul care năvăleşte pe trepte în jos e Micuţul. Cu un salt pentru care l-ar fi invidiat şi atleţii de la
Jocurile Olimpice, aterizează direct în Kubel. Porta îl urmează cu o viteză ce nu pare cu mult mai mică
decât cea a luminii. Se afundă cu capul în jos pe locul de la volan. Urmărit de privirile surprinse ale
comandanţilor de tanc ruşi şi germani, care au ieşit din turele pentru a vedea ce se întâmplă, se îndreaptă
şi trage printre tancurile din faţă.
151