1985 Sven Hassel Comisarul

— Ne mai întâlnim noi, Obergefreiter, pufneşte Feldwebelul,
trântind sălbatic uşa.
— Hai s-o luărn din loc, ţipă un Jăger cu voce tremurătoare. Tancurile lui Ivan vin imediat în urma
noastră!
Când zorii încep să se desprindă din întunericul rece al nopţii, ajungem la un pod şubred care se leagănă din
cauza cablurilor uzate şi pare gata să se prăbuşească în orice clipă. Trosneşte, pârâie şi pocneşte de la un cap la
altul, în condiţii normale, nici un om cu capul pe umeri nu s-ar încumeta să-1 treacă, dar acum toată lumea se
îmbulzeşte pe el cuprinsă de panică.
Tancurile ruseşti care vin după noi, urmate de infanteria motorizată, sunt un pericol mult mai mare decât podul
hodorogit.
O formaţiune de genişti, sub comanda unui Leutnant, se găteşte s£_j arunce în aer. Gonesc nerăbdători pe lângă
sutele soldaţi, împingându-se şi înghiontindu-se ca să poată ajunge
so,
la râu.
O coloană de tancuri se apropie vuind, forţandu-i pe cei
dinainte să sară în lături pentru a se salva.
_ Opriţi! Opriţi! zbiară locotenentul din Genişti, tăcând semne disperate cu braţele. Vreţi să vă sinucideţi? Podul
nu poate ţine tancurile! Trebuie să treceţi pe altundeva!
Din turela primului tanc îl priveşte un maior cu o înfăţişare
aspră.
— Fii bun şi taci din gură, Leutnant! O să trec podul ăsta
cu tancurile mele, chit că-ţi convine, chit că nu! Dâ-te la o
parte, că te fac zob!
Leutnantul face om pas în lături, clătinând din cap, şi se aşează resemnat pe un butoi gol de motorină. Cum să i
"se împotrivească unui maior nebun?
— Câte unul o dată! strigă maiorul, tăcându-le semn tancurilor să înainteze. Acceleraţi şi treceţi repede!
Să-1 ferească Dumnezeu pe cel care spulberă podul înainte să treacă ultima
căruţă!
— Domnule maior, să trăiţi, vă încredinţez dumneavoastră
responsabilitatea acestui pod, protestează Leutnantul enervat.
— Fă-o, dacă asta te face să te simţi mai bine! latră maiorul
cu indiferenţă.
Podul scârţâie şi trosneşte. Se leagănă ca un hamac în momentul în care primul tanc începe sâ-1 traverseze.
Cablurile vibrează ca strunele prea încordate ale unei viori. După ce trece primul, porneşte următorul.
— Idioţi nenorociţi! blestemă locotenentul genist în clipa în
care unul dintre cablurile centrale plesneşte şi împrăştie aşchii în
toate direcţiile. Porneşte spre pod celălalt tanc. Şoferul e nervos.
Vehiculul uriaş loveşte pilonii de la mijlocul podului, care se rup
ca nişte beţe. Podul se prăvăleşte într-o ploaie de aşchii de oţel
şi cabluri. Tancul face o tumbă şi dispare în adâncuri, în cădere,
se izbeşte de nişte stânci ascuţite, rămâne atârnat o clipă înainte
s ?r*' c °ntinue prăbuşirea, după care se opreşte pe fundul râului.
Cât ai clipi, sloiuri mari de gheaţă acoperă din nou locul pe
unde a pătruns tancul.
— Doamne, ajută-ne! mormăie Leutnantul. Le-am spus ce-o sa se întâmple, dar nu m-au ascultat!
Idioţii nu ascultă
niciodată!
— Parcă ar fi fost porţile iadului care"s-au deschis şi apoi s -au închis repede la loc. striuă Porta 'înfricoşat,
holbându-se la sloiurile de gheaţă de dedesubt.
Ho
164
Un fulger orbitor luminează ziua mohorâtă. Ambulanţa se prăbuşeşte peste rămăşiţele podului care se
leagănă în bătaia vântului, începe să ardă. Două tărgi zboară prin uşile laro deschise. Cade în râu şi e
înghiţită de sloiurile de gheaţă care se ciocnesc cu sălbăticie unul la altul.
„Tancuri! Tancuri!" se dă alarma. Raze albe de lumină scrutează întunericul în căutare de
victime.
Grenadele antitanc bubuie sălbatic. Plouă cu schije de metal. Un jet de flăcări se ridică din primul T-34
care a explodat. — Piciorul meu! Piciorul meu! geme Heide, târându-se prin zăpadă la adăpost.
îl apuc de umăr şi-1 trag după- mine. Ne oprim în spatele unui camion răsturnat peste o grămadă de cadavre
îngheţate. Un T-34 trece prin zidurile unei case, care se năruie complet. Două grinzi atârnă, legănându-se în