1985 Sven Hassel Comisarul

Camionul începe să se mişte încet. O secundă, pare că se va răsturna. Partea din faţă se balansează pe
marginea gropii şi se
* Ilya Ehrenhurg (1X91 —1967) — scriitor evreu de naţionalitate rusa, autoi. in [impui războiului, al unor furibunde mesaje propagandistice
îndreptate împotriva germanilor., ca naţiune (n.l.).
16(1
înclină înainte cu un scrâşnet ascuţit al arcurilor, dar, ca Drintr-o minune, nu cade. Cablul de remorcare
plesneşte şi-1 loveşte în faţă pe un infanterist care n-a reuşit să se aplece la O limbă de foc se înalţă din
vârful dealului, iar din pădure răzbate zgomotul caracteristic unui tun de tanc.
Imediat, începe să ardă un P-3. Deasupra copacilor se ridică un fum înecâcios. Cu uniformele arzând, cei
din echipaj sar din turele şi se trântesc în zăpadă urlând de durere. Se înnegresc treptat, dar noi nu-i putem
ajuta cu nimic. Au hainele îmbibate cu motorină din cele două rezervoare imense, slab protejate
într-un P-3.
Camionul nostru aleargă nebuneşte pe drumul îngheţat. Alunecă într-o parte şi izbeşte o maşinâ-amfibie, cu
doi puşcaşi din SS. în dreptul uner curbe, ne rotim de trei ori în jurul axei. Patru inşi sunt aruncaţi din
vehicul, însă ne continuăm drumul. Şoferul se teme să oprească, căci i-ar fi aproape imposibil să pornească
din nou. Trebuie să mergem tot timpul.
Noaptea ajungem la o unitate sanitară, care pare gata de plecare. Un şir de ambulanţe aşteaptă cu motoarele
ambalate. Au fost încărcate cu răniţi, cu lăzi şi valize.
După o aşteptare nesfârşită, apare un colonel-medic nervos care-1 examinează superficial pe primul
dintre noi. Ne dăm seama că unii dintre pacienţi pot fi transportaţi, iar alţii, nu. Ne verifică doar
bandajele. Prea mult sânge şi puroi şi s-a zis cu tine. Dispare la fel de brusc cum a apărut. Zgomotele
războiului se apropie treptat. Un Oberst, înfăşurat în atâtea bandaje încât arată ca o mumie
egipteană, cere să fie examinat de un medic.
— E un ordin! urlă el răguşit, când realizează că e ignorat cu desăvârşire.
— Da, să trăiţi! răspunde nepăsător un sanitar.
— De ce nu vine medicul? repetă Oberstul.
— Nu ştiu, domnule, răspunde sanitarul, îndreptându-se către al doilea rănit.
Oberstul repetă ordinul când zăreşte un Sanităts-Feldwebel trecând grăbit prin preajmă.
— Colonelul-medic va fi aici imediat, făgăduieşte Feldwebelul, smulgându-se din strânsqarea
Oberstului.
însă colonelul-medic nu apare, în schimb, apar două ordonanţe care-1 iau pe Oberst dintre
răniţi.
— Hoţi puturoşi ce sunteţi! strigă furios Micuţul către un sanitar, .în ce hal vă purtaţi cu noi după ce-am
fost căsăpiţi pentru Fiihrer şi Vaterland! Suntem nemţi! Fiinţe omeneşti!
161
se opreşte şi se uită la el, zâmbind
cu
Infirmierul superioritate.
— Fiinţe omeneşti ai spus? Cu scârboşeniile alea de pe braţ nu mai valorezi nici cât un neg pe-un cur de ren.
Căţelul unui Oberst e mai sus în ierarhie decât un gunoi ca tine. Dacă am fi avut aici un căţel de-al unui Oberst,
1-am fi operat pe el înainte să ne ocupăm de nişte raliaţi ca voi!
— Gunoaiele Armatei, asta suntem! suspină Albert apatic, ridicându-şi gulerul uniformei până peste
urechi.
— După ce se termină războiul, primii care o s-o păţească veţi fi voi, rahaţii ăştia de Cruce Roşie,
ameninţă Porta, arătându-i pumnul ordonanţei, care se îndepărtează râzând copios.
în cursul nopţii, suntem duşi înăuntru. Ne păleşte un miros puternic de cangrenă. Vântul şuieră de-a lungul
coridoarelor, învârtejind nori de zăpadă fina în calea sa. Oberstul rănit, care tot mai cere să fie consultat de un
medic, se află şi el înăuntru. Ordonă pe un ton plângăreţ să se închidă ferestrele. Dar nu mai există ferestre, au
fost sparte demult, -încearcă să se ridice, ameninţă ordonanţele gemând, dar cade din nou pe targa însângerată.
Urmăreşte cu privirea târgile care trec pe lângă el şi care se întorc goale. Realizează ce se petrece numai în clipa
în care propria lui targa ajunge în celălalt capăt al coridorului, unde se cască un hău. Peretele e dărâmat, iar jos,
la o mare distanţă, se vede râul îngheţat. Acolo sfârşeşte povara unei târgi. O soluţie simplă de-a te debarasa de
morţi.
Camerele şi tărgile sunt numai pentru cei vii. Pentru cei care rezistă încă şi pot fi transportaţi mai departe. Uneori
se întâmplă ca vreunul dintre ei să nu fie mort şi, când îşi dă seama, începe să urle. Dar protestele nu-i folosesc la
nimic. Va ajunge în râu, laolaltă cu ceilalţi. Şi dacă nu moare în cădere, atunci gerul îi va veni imediat de hac.
— Luaţi-mă de aici! rage Oberstul furios. Cer să mă vadă un medic! Sunt Oberst şi am un regiment întreg sub
comandă!
Nimeni nu se sinchiseşte să-i răspundă.
Un ofiţer medic mai în vârstă se apleacă deasupra lui.