1985 Sven Hassel Comisarul

Focul, nestăvilit de nimeni, a devorat aproape în întregime latura de nord a închisorii, cea rezervată
femeilor.
Ne apropiem cu grijă de ruinele în flăcări, gata să se năruie dintr-o clipă în alta. Ciorchini de cadavre care
atârnă înconjură zidul ca nişte ghirlande-sinistre, mişcându-se în bătaia vântului.
— Ca de obicei, datoria e pe primul loc, spune Porta. I-au executat cu cinci minute înaintea orei de
închidere. Scuipă împotriva vântului.
•— Ar fi trebuit să ţină pumnul strâns* şi gurile lor spurcate să tacă, face Gregor. Uită-te la ei cum atârnă.
La ce le-a folosit dacă au protestat? La nimic. Mai bine te laşi dus de curent şi ai şansa să trăieşti mai mult,
fiindcă viaţa, oricum, e destul de scurtă.
Lupta aproape că a încetat. Din aripa principală se mai aud lătratul armelor automate şi bubuitul grenadelor,
întrerupte uneori de trosnetul mortierelor. Dar de asta nu ne mai ocupăm noi, e treaba infanteriei şi a
geniştilor.
Ne odihnim pe duşumea în clădirea bucătăriei, împreună cu un grup de prizonieri, şi discutăm despre
metodele de interogatoriu.
Un băiat de şaisprezece ani, arestat chiar la şcoală şi acuzat de propagandă antirevoluţionară, şi-a pierdut un
ochi în timpul interogatoriului. Ne descrie în câteva cuvinte trista sa experienţă.
îl privim tăcuţi. Pare extrem de îmbătrânit pentru vârsta lui şi are ochii plini de puroi, în închisorile de
tranzit nu există medici. Un prizonier mai vârstnic ne arată trist degetele zdrobite de la picioare.
* Pumnul strâns — semnul clasic al comuniştilor (n.t.).
143
— Sunt lucruri şi mai rele! strigă o femeie care a fost împuşcată în rotule. Nu va mai fi niciodată în
stare să meargă normal.
— Ar trebui să-i împuşcâm pe temniceri. Pe toţi, spune hotărât Micuţul, jucându-se cu puşca lui cu
trei ţevi.
— Păi asta se şi-ntâmplă, intervine Porta, arătând cu degetul mare în direcţia curţii, unde răpăie
automatele şi se aud încontinuu strigăte nedesluşite.
Şnapsul pe care 1-a „eliberat" Porta din dulapul comandantului e dulce şi ne dă o senzaţie plăcută
de căldură. Un temnicer gras, poreclit îngerul Iadului, fiindcă era prieten prizonierii, stă pe un scaun mai
în spate şi cântă:
cu
Viscolul mătură zăpada pe câmpie, Acolo rătăceşte iubirea mea...
— De îndată ce-am intrat în spălător, a început să mă gâdile pe gât şi să mă morfolească, ne povesteşte
Albert cu un zâmbet fericit. „Negrii îmi.dau fiori", mi-a spus ea, şi a început să se joace cu boaşele mele.
— Isuse! geme Micuţul cu ochii holbaţi, scărpinându-se la prohab. Continuă! Zi mai departe!
— Pe urmă mi-a scos tunica de vară, spune Albert, mi-a deschis şliţul şi 1-a scos la iveală pe „ăl bătrân".
Stătea ţeapăn şi semeţ nevoie mare.
„Dâ-i înainte, nu te opri, i-am zis. Dacâ-mi cade pe picioare îmi rupe deştele!" Ei bine, cât ai clipi se apucă
să se joace cu el de mai mare dragul. Pe urmă am ridicat-o pe banchetă şi m-am suit pe ea. în baia aia plină
de aburi! în urechi ne dăngâneau clopotele, de jurai că-i duminică. Nimic nu-i mai grozav decât o
Blitzmădel care nu dă doi bani pe Flihrer şi pe Victoria Finală şi care vrea doar să se reguleze. După ce a
adormit, m-am dus dezbrăcat spre barăcile convalescenţilor. Pe drum m-am întâlnit cu alta şi i-am pus-o,
lipiţi de-un pom! Era un mesteacăn îngheţat bocnă, care probabil îşi închipuia că venise primăvara, fiindcă
înmugurise cu două luni mai devreme. Pe urma am considerat că ar fi normal să mă odihnesc puţin şi-am
adormit buştean. Ei bine, m-a trezit cineva care mă manevra foarte tandru. Am deschis ochii -şi am văzut
două asistente de la chirurgie. Am făcut-o în trei, chiar acolo, în stil german, franţuzesc şi suedez. Tocmai
ne pregăteam s-o punem şi ca japonezii, când ne-a stricat distracţia un medic de regiment, cu svastici
licărindu-i în ochi. Nu ştiu ce-au păţit cele două ţipe, dar pe mine m-au declarat pe loc apt combatant. Apoi
m-au aruncat în beci, acuzat de pângărire rasială şi viol. De obicei, te
144
împuşcă pentru aşa ceva! Dar Kriegsgerichtsratul* şi cei doi judecători militari care au preluat cazul meu
nu prea rosteau cu drag „Heil Hitler!" Aşa că, în loc să mă ciuruiască cu gloanţe, m-au trimis trei luni la
Germersheim.
Albert se trânteşte pe spate, scuturându-se de râs.
— Când am ieşit de la Germersheim, m-am dus la Paderborn şi mi-am petrecut noaptea într-o
casa de refacere pentru soldaţi, unde m-am consolat puţin cu două fete de la Marină. La sfârşit eram
terminat de oboseală. Ştiau să facă şi masaj, aşa că m-au frecat pe toate părţile. Uneia îi atârnau sânii pe
faţa mea şi i se legănau în sus şi-n jos până m-a scos din minţi. Cealaltă mă gâdila undeva mai jos, până
când m-am aprins din nou. Şi de fiecare dată când era gata să-mi dau drumul, mă opreau în