1985 Sven Hassel Comisarul

O jumătate de oră mai târziu, când Leutnant Rothe îl trezeşte, îşi toarnă în cap o găleată cu apă rece ca să-şi revină, dar
asta îl ajută doar^ pentru moment. L'n Feldwebel îi aduce ultimele rapoarte, împreună cu cei doi locotenenţi, verifică
toate legăturile şi orarele. Sunt revăzute din nou tabelele-orarc.
— Hai Rothe, citeşte cu voce tare. ordonă Henckel somnoros. Se aruncă pe un scaun, îşi pune mâinile
după ceata şi închide ochii.
— Ordinul de deschidere a focului trebuie dat la ora 05.06. Rothe citeşte răspicat: la 05,12, artileria grea deschide
focul cu
- ' - - - 107
tunurile de 75 mm. Peste două minute, atacă Panzerele şi infanteria. Barajul se va înălţa înaintea lor şi va înainta
încet, pregătind terenul trupelor de asalt, care vin din urmă.
— Simplă rutină. Nu e nimic complicat în toată chestia asta, remarcă Henckel cu indiferenţă, întinzându-şi
picioarele. Cască zgomotos până-i trosnesc fălcile. La dracu', sunt gata să adorm din nou! Dacă n-aş şti despre ce
e vorba, aş putea crede că am dat în boala somnului! Daţi-mi o vodcă mare. Asta te scoală şi din morţi!
Privindu-1 întrebător pe Leutnant Rothe, un Feldwebel îi aduce un pahar cu vodcă. Henckel o dă pe gât dintr-o
înghiţitură. Dar lichidul o ia pe alături şi-1 apucă un acces de tuse. începe să sară ca să nu se sufoce.
— N-ar fi mai bine să beţi o ceaşcă de cafea, domnule? întreabă Leutnant Hassow prudent. Trebuie să
avem mintea limpede, şi n-aş spune că vodca e cea mai indicată pentru păstrarea lucidităţii!
— Nu-mi spune tu ce să fac, Leutnant, rage Henckel ofensat.
Cere un alt pahar cu vodcă şi-1 bea lacom.
Leutnant Hassow îi pune în faţă nişte documente care trebuie semnate. Henckel le semnează dezinvolt, fără să le
citească.
Rothe îl priveşte uşurat pe Hassow, vrând parcă să spună: „Gata treaba, nu ne mai doare capul".
— Haideţi să verificăm legăturile! ordonă Henckel, bătându-1 pe umăr. Feldwebelul-transmisionist se
uită la ceas. care indică ora 04,45. Dă-rni legătura cu cei de la „Werfere". Soldaţii ăştia de mucava au
întotdeauna nevoie de mai mult timp decât alţii.
După o scurtă conversaţie cu comandantul de la „Nebelwefer", cere hărţile cu poziţiile ce urmează a fi
bombardate şi memorează ţintele, împreună cu cei doi locotenenţi, revede rapid ordinele Armatei. Apoi cere
legătura cu cercetaşii' posturilor avansate ale artileriei. Par a fi neînţelegeri cu şeful de la Regimentul 104
Infanterie. Henckel îl repede cu brutalitate şi închide. Se aşază satisfăcut pe scaun şi cere al treilea pahar cu
vodcă.
— Credeţi că e bine ceea ce faceţi, domnule? întreabă Leutnant Rothe îngrijorat.
— O să-ţi cer'eu părerea dacă o să mă intereseze vreodată. Leutnant! i-o retează scurt Henckel, vârându-şi
între buze un ţi ga re t mic de carton în care e înfiptă o ţigară rusească.
înghite jumătate .din vodcă şi se- întinde de-i trosnesc încheieturile, îşi priveşte din nou ceasul şi observă că mai
sunt
KW . '•'
opt minute până la ora H. O clipă, se gândeşte să tragă un pui de somn până începe distracţia. Vodca 1-a făcut
foarte optimist. De-abia aşteaptă să dea ^drumul iadului de flăcări. E prima oară când trage în ţinte vii. „îi las pe
toţi cu gura căscată, gândeşte el satisfăcut. Cine ştie, poate primesc Crucea de Fier pentru coordonare perfectă a
tirului. De ce nu?" îşi aruncă pe gât ce-a mai rămas din vodcă şi-i priveşte dispreţuitor pe cei doi locotenenţi care
stau aplecaţi deasupra hărţilor. Mai ia o ţigară. Dar, înainte să şi-o aprindă, telefonul începe să zbârnâie strident.
Cu o expresie satisfăcută, ia receptorul din mâna lui
Rothe.
— Ce dracu' faci? se aude vocea mânioasă a şefului de stat-major. De ce n-ai deschis focu! aşa cum a
fost stabilit?
— Să deschid focul? întreabă Henckel uimit. Mai sunt încă
şase minute, domnule!
— Eşti nebun? zbiară şeful de stat-major cu vocea spartă. Idiot nenorocit ce eşti! E ora cinci şi zece. A trebuit să
aştept câteva minute până am dat de tine. Eşti cel mai incapabil individ cu care am avut vreodată de-a
face. Eşti, eşti... (Şeful de stat-major nu mai găseşte cuvinte potrivite ca să-şi exprime indignarea faţă de
coordonatorul de tir al Diviziei.) Hauptmann Henckel,-ştii ce s-a întâmplat? întreabă el pe un ton glacial. Toate
trei regimentele Panzer au plecat, şi infanteria a pornit la atac. Nu-i mai poate opri nimic. Aşteaptă... —
vocea sa e întreruptă brusc. Pe fir se mai aude doar un bâzâit vag.
— Alo, alo. alo! ţipă furios Henckel, temându-se de ce s-ar putea întâmpla din cauza acestei întârzieri. Priveşte
înnebunit în jur; ochii par să-i iasă din orbite. I-a dispărut complet aroganţa care-1 stăpânea. „Aşteaptă..."
spusese şeful de stat-major. Ce înseamnă asta? Să aştepte la telefon? Sau era începutul unei ameninţări pentru
greşeala făcută? Nu, nu putea să fie asta! A vrut să-i spună să mai aştepte un telefon!
— Ce s-a întâmplat? întreabă stânjenit Leutnant Rothe, uitându-se temător la Henckel.
— Ceasul meu e în urmă, răspunde gâtuit Henckel, privind în gol. Trebuia să deschidem focul acum
câteva minute! Tancurile au trecut deja !a atac!
— Să deschidem focul? întreabă Rothe, apăsând pe cuvântul „deschidem". Dumneavoastră, domnule, trebuia să