1985 Sven Hassel Comisarul

capetelor şi se. prăbuşesc în pădure.
— Fiţi gata de atac! comandă scurt maiorul, luându-şi • automatul.
— Nu putem ataca fără ajutorul artileriei! protestează Leutnant Gernert furios.
— Când o să am nevoie de părerile tale. o să te anunţ. eu. Leutnant! mârâie maiorul răutăcios.^ E ora H şi
zece minute! Atacăm aşa cum ni s-a ordonat! înainte!
— E curată nebunie! susţine în continuare Ecutnanîul. Or să ne măcelărească exact ca pe nişte vite! Nu
putem să ne
apropiem de puşcăria aia blestemată fără ajutorul artileriei. Am mai încercat de nu ştiu câte ori până acum.
— Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu şi pentru armata prusacă, rânjeşte Porta flegmatic. Scularea, şi
haideţi s-o pornim. „Fiir Fuhrer und Reich, Heil!".
— Mă întreb dacă Dumnezeu era într-o zi bună sau într-una proastă când ne-a făcut soldaţi în armata
prusacă, râde zgomotos Micuţul.
— Ar trebui să fii mândru că eşti german, proclamă Heide, mustind de patriotism şi izbindu-se cu pumnul în
piept.
— Sper că vei fi mândru în continuare, surâde amar
maiorul.
Heide ne străpunge cu privirea şi mormăie ceva neînţeles.
— E timpul! ordonă tăios Bătrânul, şuierând.
Siluete camuflate în alb par să răsară din zăpadă, înaintând rapid, cu paşi mari.
— Mişcaţi-vă! Mişcaţi-vă! rage Majorul cu o voce
pătrunzătoare.
Deşi are cincizeci de ani, se mişcă exact ca unul dintre cei mai tineri. Năvăleşte ca o vijelie prin zăpada adâncă,
cu automatul într-o mână şi cu încărcătura explozivă în cealaltă. Frânghiile cu harpon zboară, şuierând înspre
culmi. Primele trupe de asalt încep ascensiunea, în noaptea adâncă se ivesc flăcări de la gura ţevii, scuipând din
toate direcţiile.
— Allah-el-Akbar, vive la mort! strigă micul legionar cu fanatism, cuprins de nebunie, ca la orice atac.
Mă împiedic de o rolă de^ sârmă ghimpată. Ţepii de metal mă strâng ca într-o capcană, îmi străpung mantaua de
iarnă şi îmi sfâşie pielea. Caut febril cleştele pentru sârmă, dar nu-1 găsesc. Probabil că 1-am pierdut. Mă
copleşeşte groaza. Mă uit disperat după ceilalţi, pe care i-a înghiţit parcă întunericul. Cel mai cumplit lucru care
se poate întâmpla în plin atac este să te pierzi de ai tăi şi să rămâi în urmă. în momentul ăsta, suntem în ofensivă,
dar situaţia se poate schimba oricând. Chiar şi în câteva minute. Atunci numai Dumnezeu îl mai poate ajuta pe
cel care s-a răzleţit. Se poate trezi cu un glonţ în ceafă. Sau mai
rău!
— Ai intrat în rahat, nu? râde Barcelona, aplecându-se
deasupra mea.
Mă eliberează rapid. Sârma plesneşte şi cade alături. Mă rostogolesc şi aterizez într-o groapă, împreună cu Porta
şi
Micuţul.
— Gregor a luat-o niţel înainte, zice Porta, arătând cu mâna
undeva în întunericul dens. Prinde-1 din urmă!
Mai avem aproximativ o sută de paşi până la bateria grea,
119
care a fost perfect camuflată. N-o vedem nici la lumina flăcărilor.
— Ăştia dorm de rup pământul, şopteşte Micuţul revoltat, întinzându-şi gatul înainte. Dobitocii nici nu se mai
gândesc că suntem si noi pe-aici.
— Aruncă cu grenade! ordonă Gregor răguşit, retrăgându-şi braţul.
Porta si Micuţul le pregătesc, apoi ni le dau nouă.
Mă doare braţul. Iţi trebuie o tehnică specială si foarte multă forţă ca să arunci o grenadă atât de departe, aşa cum
reuşesc eu si. Gregor. Trebuie să o azvârli cu toată greutatea corpului, iar din poziţia culcat e foarte dificil. Ai
senzaţia că tot trupul urmează traiectoria grenadei.
Probabil că primele două au lovit un morman de muniţie. Explozia c atât de violentă încât seamănă cu o erupţie
vulcanică. Tunul cu ţeava lungă sare în aer cu echipaj cu tot. Bătrânul se iveşte din. capătul unui detaşament,
înotând prin zăpadă.
— în picioare, ticăloşilor! zbiară el nebuneşte, trecând peste rămăşiţele bateriei distruse.
O luăm la fugă prin zăpadă si ne îndreptăm către capătul opus al poziţiei.
Trebuie să ne continuăm drumul înainte ca supravieţuitorii să apuce să se dezmeticească. Ne-ar veni imediat de
hac cu armele rămase.
Micuţul e ca un elefant cuprins de turbare, îşi roteşte lopata de infanterie pe deasupra capului, tăind si spintecând
totul în calea sa. orbit de furie.
în cinci minute trecem de barajul de sârmă ghimpată, aruncăm grenade în adăposturi si în gropile individuale. Ne