1985 Sven Hassel Comisarul

P u __ gşţj convins că ne îndreptăm spre Berlin? întreabă
neîncrezător Gregor.
' __ Bineînţeles că sunt convins. Am luat pentru toata gaşca
h'lete spre Berlin. Am un prieten bun, un Gefreiter din tatul-major, care este funcţionar la căile
ferate regionale. L-am S ăsuit cu dobânda de optzeci la sută, ca să ne garanteze că vom ajunge la Berlin.
__ O să te păcălească, declară abătut Bătrânul, rezemându-se
de peretele îngheţat al vagonului.
__ Nu el! spune Porta. E, într-adevăr, un porc, dar nu e un
porc împuţit!
De unsprezece zile trenul sanitar şerpuieşte prin Ucraina şi Polonia. Apoi prin Cehoslovacia. Trece pe lângă
Eger şi Hof, după care o ia spre nord, transportând răniţii care au mai rămas în viaţă.
într-una din seri, trenul intră cu scrâşnet de frâne în Berlin, Anhalter Bahnhof.
. — Nu pot să-mi cred ochilor! strigă Bătrânul, clătinând încet din cap, în semn de admiraţie. Porta, eşti
mare! Cea de-a opta minune a lumii, asta eşti!
— Nu v-am spus că ne îndreptăm spre Berlin? replică Porta, care se preface mai bolnav decât în realitate în
clipa în care se deschid uşile şi în vagon se arcă un grup de sanitari gata să ne transporte.
— De unde veniţi? întreabă un Hauptfeldwebel cu o voce guturală, de cazarmă.
— Din găoaza Universului, răspunde Porta, rânjind cu toată faţa.
— Nu face pe nebunul cu mine, Obergefreiter, latră răutăcios Hauptfeldwebelul, îndreptându-şi
uniforma sa jignitor de curară, făcută la comandă.
„Berlin, Berlin, so sehen wir uns doch wieder...*", cântă Porta, m vreme ce două asistente îl cară gâfâind de
pe peron spre ambulanţa care aşteaptă.
in, iată că ne revedem...
„Când soldaţii tineri încep să ucidă, E foarte greu să-i mai opreşti."
Ne obişnuisem să ucidem zilnic. Nu mai există armă pe care să n-o folosim ca adevăraţi experţi: începând cu
lanţuri pentru sugrumat, până la mitraliere grele si tunuri. Majoritatea dintre noi putem ucide cu mâinile goale.
O lovitură puternică dată cu muchia palmei. Două degete, ţepene. La douăzeci de ani suntem deja mai bătrâni
decât bunicii noştri la şaptezeci. Aflasem mai multe lucruri despre viaţă şi moarte decât învăţaseră ei în
decursul anilor. Nu trecem niciodată pe lângă un trup fără să-i tragem un glonţ m ţeastă, înainte să intrăm întro
casă, ne deschidem drumul cu o grenadă. Nu ne facem niciodată iluzii. Nu ne surprinde nimic.
Suferisem prea multe şocuri. Nervii ne sunt zdruncinaţi de sute de ambuscade periculoase şi atacuri neaşteptate
ale artileriei. Violurile sunt o distracţie pentru noi, mai ales dacă e vorba de-o singură femeie pentru întreaga
companie. Ne mulţumim cu ce apucăm. N-avem prea mult timp la dispoziţie, iar moartea ne pândeşte de undeva
de-aproape.
OPTZECI LA SUTĂ
— Sally e la Berlin! strigă fericit Porta. E la Cartierul General.
— La Ministerul de Război, îl corectează Sanitâts-Feldwebelul.
— Şi mai bine! rânjeşte Porta viclean. Exact ce-am spus ^' ll întotdeauna: dacă te iubeşte Dumnezeu,
soarele străluceşte
reu! Sally-la Berlin! Sally la Ministerul de Război! O chestie m asta îmi dă încredere în viitor! Râde cu poftă.
03 Chiar în clipa aceea, intră în salon, în fruntea suitei sale, medicul-şef, un Oberst.
__ Se pare că-ţi revii cu o viteză uluitoare, comentează
medicul-şef, ascultându-1 pe Porta cu stetoscopul. Ieri erai complet paralizat şi aveai febră! Să-mi spui şi mie
secretul tratamentului care face minuni peste noapte. Mi-ar fi de mare folos când voi trata alte cazuri disperate!
__ Domnule Oberst, să trăiţi! surâde Porta fericit. Cred că
mi s-a întâmplat, să trăiţi, exact aşa cum scrie şi-n Biblie, domnule! Chestia cu omul din Palestina, să trăiţi! Isus
a spus: „Ridică-te şi umblă!", şi ologul s-a sculat şi a plecat cu desaga pe umăr, să trăiţi!
— Se pare că într-adevăr s-a petrecut şi cu tine ceva asemănător, spune sec medicul-şef. Mai bine team
trimite la batalionul convalescenţilor să faci puţină mişcare ca să-ţi restabileşti complet sănătatea.
— Permiteţi să raportez, să trăiţi! Cel de colo, Obergefreiter Creutzfeldt, domnule! Si el s-a vindecat tot în
cursul nopţii. Nu-1 mai doare spatele absolut deloc!
Micuţul face furios semn cu capul în spatele medicului-şef, ridicându-şi braţele nedumerit. Nu mai pricepe
nimic. Plănuiseră să ajungă la un spital din Berlin şi să nu se mai mişte de-acolo până la sfârşitul războiului.
— Mă bucur s-aud că şi Creutzfeldt a fost pălit de^ acelaşi acces de sănătate acută! zâmbeşte sarcastic mediculşef.
în cazul ăsta, o să-1 luăm şi pe el. Vă mutăm pe amândoi Ia batalionul convalescenţilor.
— Permiteţi să raportez, să trăiţi! cârâie Porta. Suntem pe cale de a fi desemnaţi pentru o misiune specială.
Ministerul de Război, domnule!
— Asta n-o mai cred, să vă mai văd şi pe-acolo, răspunde medicul-şef cu un hohot înăbuşit. Deocamdată vă
duceţi la prăvălia convalescenţilor, iar cârjele le predaţi la magazie, îşi dă seama oricine că nu maî aveţi