1985 Sven Hassel Comisarul

Ies din turelă, întorc mitraliera antiaeriană şi deschid focul asupra ruşilor.
Blestemând, Micuţul se suie pe tanc şi încearcă să intre prin trapă. O schijă de obuz îi găureşte obrazul.
Sângele împroaşcă tunul şi se prelinge, murdârindu-1 pe Heide.
— Jigodii comuniste! înjură Micuţul, trântind trapa în urma lui..
îmi lipesc pur şi simplu ochii de vizorul periscopului. La trei -sute de metri depărtare, un KW-2 ne
ocheşte. Mă holbez în ţeava enormă a tunului său.
— Atac de tancuri! urlu îngrozit, în aceeaşi secundă, Micuţul strigă:
— încărcat!
Calc apăsat pe pedala de tragere. Cu un trosnet sec, obuzul pleacă din tun şi străpunge blindajul frontal al
KW-2-ului. Turela înaltă e smulsă şi cade lângă tancul cuprins deja de flăcări. O suliţă de foc ţâşneşte din
el.
Doi tanchişti par suspendaţi în vârful flăcării.
Unul dintre Tigerii noştri e înghiţit de vâlvătăi. Nici un membru al echipajului nu reuşeşte să scape. Cine na
asistat la un asemenea spectacol, nu-şi poate imagina priveliştea oferită de explozia a o sută două obuze
perforante şi brizante, şase mii gloanţe de mitralieră şi opt sute litri de combustibil.
Pare că o mare de flăcări carbonizează întreg terenul. Plantele, casele, absolut totul dispare fără urmă.
Câteva bucăţi de tanc sunt răspândite pe pământ. Din membrii echipajului n-a mai rămas nici o fărâmă.
256 •
Ne oprim şi tragem. Nenumărate obuze lovesc tancurile inamice şi le distrug. Cele şase ore de încleştare
fanatică au costat regimentul o sută şaisprezece lovituri în plin. Compania noastră are douăzeci şi nouă. în
aceeaşi seară, Regimentul 27 Panzer e menţionat în Ordinul de zi al Armatei. Toţi ofiţerii, inclusiv Julius
Heide, se plimbă ţanţoşi, culegând laurii. Noi, ceilalţi, am fi preferat câte o porţie de pireu de cartofi cu
friptură de porc. Dar dezamăgirea lui Julius Heide nu cunoaşte margini când află că nu i se va acorda
Crucea de Fier, clasa I. în regimentul nostru, nu primesc aceste distincţii decât doi locotenenţi care nu le
obţinuseră până acum.
Porta este atât de mărinimos, încât se oferă să-i dea lui Heide propria sa Cruce de Fier.
— La ce mi-ar folosi dacă n-am şi documentul care o însoţeşte, suspină Heide îmbufnat.
— Dacă hârtia aia te necăjeşte, râde Micuţul, atunci să ştii că o să-ţi fac rost de una! Sally e ca un fel de
ministru la Ministerul de Război şi îi trec tot felul de hârtii prin mână. Nu-i nici o problemă pentru el să
ştampileze o hârtie!
— Psihopat netrebnic, aruncă dispreţuitor Heide. Ai impresia că visez la o medalie pe care n-aş fi
îndreptăţit s-o port?
— Nu-ţi mai face atâta sânge rău, Julius, îl consolează Porta. Războiul ăsta nu s-a sfârşit încă, şi întro
bună zi îţi va veni şi ţie rândul. Dacă o să fii în continuare un brav soldat german, unchiul Adolf îţi va da
chiar şi ţie o bucată de tablă pe care să ţi-o agăţi la cel mai bun costum.
— Panzer, ma-a-arş! se aude răspicat în staţia radio.
— Plutonul 2, îmbarcarea! ordonă Bătrânul, strecurându-se prin trapa turelei.
Verificăm armele, coborâm piedicile şi ne punem pistoalele în buzunarele de la piept ale uniformelor. E mai
la îndemână să le iei de acolo când te grăbeşti. De obicei, nici nu apucă pistolul să părăsească tocul său
regulamentar, şi eşti mort.
Bătrânul face un gest circular cu mâna: semnalul pentru pornirea motoarelor. Cu un uruit puternic,
Maibachurile de şapte sute de cai putere, cu doisprezece cilindri, sunt readuse la viaţă.
Un grup de T-34 soseşte din direcţia lanurilor de porumb, înaintează rapid, trăgând din mers.
— E o pierdere prostească de muniţie, mârâie Heide acuzator. (Nu suportă o asemenea
indisciplină.) Lua-i-ar naiba, trebuiau să fi învăţat că e cazul să se oprească înainte să tragă! Idioţii ăştia
neinstruiţi ar trebui să ajungă în faţa Curţii Marţiale!
' ' ' 257
— Eu n-aş opri nici o clipă dacă m-aş afla într-unul din „saloanele alea de ceai*", declară Porta. Ar
trebui să mai avanseze încă două sute de metri ca să ne poată zgâria puţin vopseaua de pe tanc, pe când
noi îi putem nimici cât ai zice peşte! Trag numai ca să ne înspăimânte, şi poate că o să le şi meargă cu unii
dintre noi!
— Asta-i ceea ce se cheamă război psihologic, spune Micuţul cu importanţă. Ne-au explicat multe despre
treaba asta la şcoala de geniu de la Bamberg. Ne jucam toată ziua cu nişte cutiuţe galbene de tablă care
bubuiau şi băgau groaza în oricine. Ziceau că e vorba de psihologie. Tu arunci cutia, ea face „buf", şi
inamicul se zgâieşte la tine, timp în care poţi să tragi în el pe îndelete şi să-1 mierleşti!
— Plutonul 2, ocoliţi dreapta, vârf desfăşurat de săgeată! răsună vocea Oberleutnantului Lowe prin
staţia radio.