1985 Sven Hassel Comisarul

năpustim ca un uragan asupra poziţiilor inamice.
La lumina limbilor de foc. îl zărim pe maiorul de la genişti în fruntea grupului său, atacând cu
aruncătoare de flăcări femeile artileriste. Rusoaicele ies în goană din adăposturi, îşi ridică mâinile
deasupra capului şi se'uită îngrozite ia diavolii albi care năvălesc de pretutindeni. Focul ne ameninţă cu limbile
sale uriaşe. Peste tot pluteşte duhoarea de motorină aprinsă şi carne arsă. Ne odihnim puţin în poziţiile inamice.
Avem senzaţia că plămânii nu ne mai încap în piept, în ciuda frigului muşcător, suntem leoarcă de
transpiraţie. Ne desfacem gulerul de la uniformă, cu un singur gând. Aer! Zăpada din jurul nostru e acoperită
de cadavre sfârtecate, înnegrite şi însângerate. Flăcările \uiesc şi sfârâie ca o carne prăjită pe
grătar.
— Ce ciracii' se întâmplă cu tunurile? /biară furios Bătrânul.
— Au trecut unsprezece minute ele la ora fixată, mormăie Leutnant Gerncrt
— Nu ne-ar lipsi acum decât să deschidă locul când ne aflăm noi la vecini, prezice Barcelona
sumbru.
— Nu pot fi atât de tâmpiţi! strigă Gregor cuprins de panică. Doar se ştie că suntem aici!
Simţim un fior de groază pe şira spinării. Ar fi stupid să ne măcelărească propria noastră artilerie.
— Merele aux yeux. haideţi s-o ştergem de aici cat mai repede, propune Legionarul, privindu-i
întrebător pe Bătrânul.
Prin aburul otrăvitor şi înecăcios care se degajă din pământ, apare o companie de motociclişti. Comandantul, un
Hauptmann cu păr gri/.onat, ne face semne -şi strigă ceva nedesluşit.
— Bâga-1-aş in mă-sa! mârâie Micuţul. Nu ne ordonă nouă orice dobitoc! N-am ajuns chiar aşa de rău! Ne mai
ţinem incă pe picioare!
— Mişcaţi-vă! Mişcaţi-vă! zbiară agitat Hauptmannul. ridicând pumnul pentru comanda: „înainte,
fuga-marş!"
li râdem în nas. prct'ăcundu-ne că nu-i înţelegem semnele. Dintr-o experienţă amară ştim că n-ar trebui să facem
treburi de genul ăsta când suntem amestecaţi cu un grup străin. Riscăm să primim sarcini foarte grele care aduc a
eroism şi a Valhalla.
— E:u nu mă mai mişc de aici dacă nu suntem sprijiniţi de artilerie, punimuieşi'.' decide Porta categoric.
(Pescuieştc un rest de budincă din raniţă.) Nici chiar Grota/, in fruntea psihopaţilor lui, n-ar
răzbate până la puşcăria aia comunistă Iară foc susţinut de artilerie!
O explozie puternică ii curmă vorba.
Foc concentrat ne împresoară din faţă şi din spate.
în câteva clipe, tirul se înteţeşte, transformându-se intr-un potop de schije de oţel şi foc. L ca şi cum intreg
pământul ar li aruncat in cer şi apoi ar cădea inapoi. zguduindu-se din temelii. De ia nord la sud. intreg orizontul
arde. Suflul ne împrăştie ca pe nişte mingi. Ne infigem cu disperare mâinile şi picioarele in zăpadă.
O salvă uriaşă cade deasupra adăpostului de semnali/are.
Lemne, scânduri, cabluri de telefon şi trupuri sfârtecate se împrăştie pe câmpul de luptă, intr-un amestec sinistru.
O nouă lovitură nimereşte in plin poziţia devastată, mutilând-o şi mai tare. întreaga zonă arată ca un maidan plin
de gunoaie.
C cva mai încolo, un obuz Uneşte adăpostul curierilor, care se transformă pe loc intr-o masă de sânge şi oase
sfărâmate.
Obuzele cad Iară incetare. Locui in care se află compania aruncătoarelor de flăcări s-a preschimbai intr-un peisai
lunar piui de gropi iiunegande şi materiale dislru.se. l'ouil e împroşcat cu sânge, focul concentrat de artilerie
ţâşneşte spre i.ei cu '• forţă incredibilă. Oamenii sunt aruncaţi in aer; in momentul in
care sunt izbite de pământ, trupurile lor devin o masă informă de carne.
Un nou zgomot acoperă bubuiturile tunurilor. O perdea de flăcări înaintează spre noi ca un tăvălug.
Soldaţii germani fug îngroziţi, alături de ruşi, dar sunt înghiţiţi laolaltă de ploaia de obuze. Halci de carne
sfârtecată ţâşnesc spre cerul sângeriu ca nişte fântâni arteziene. Cei răniţi ţipă sfâşietor, dar nu-i ajută nimeni!
Pământul clocoteşte; e un adevărat iad. Pare a fi sfârşitul lumii.
Răgetul asurzitor al bateriilor de 105 şi 150 mm ne face să ne trântim pe burtă. Exploziile împroaşcă foc peste
companiile de asalt, preschimbându-le pe loc într-o grămadă diformă de sânge şi carne ciopârţită.
îmi înalţ prudent capul şi încep să mă ridic. — La pământ! îmi strigă Bătrânul, rostogolindu-se întro
groapă de obuz. O nouă salvă de proiectile zguduie pământul ca un cutremur violent. Pretutindeni zboară
bucăţi încinse de şrapnel. Proiectilele cad pe fiecare centimetru pătrat.
Bătrânul înşfacă pistolul de semnalizare al Leutnantului Gernert şi trage un proiectil roşu. Tirul de baraj
continuă. Bătrânul trimite o nouă rachetă de semnalizare, înjurând. Ne dăm seama că suntem căsăpiţi de propria
noastră artilerie. Focul înaintează lent, distrugând poziţiile ruseşti deja cucerite de trupele nemţeşti. Obuzele cad
în urma soldaţilor din linia întâi. Cadavrele sunt aruncate din zăpadă ca într-un dans nebun. Norii se retrag,
lăsând în urma lor o mare învolburată de flăcări.
Pare că un pumn uriaş a nimicit, într-o clipă, pomii şi casele.
Un scrâşnet lung şi sinistru ne zgârie nervii. Privim terorizaţi limbile de foc de pe cer, care explodează cu