1985 Sven Hassel Comisarul

Chiar şi prin mugetul tunurilor putem distinge zgomotul tancurilor care se apropie treptat.
— Avem nevoie de sprijinul artileriei. Dacă nu, o sa ne trezim în braţele lui Scaraoţchi! spune
Bătrânul, în timp ce împinge cadavrul ofiţerului de transmisiuni de lângă telefon şi-şi pune căştile la
urechi.
— Codul, fir-ar să fie! bombăne Bătrânul nervos, răsfoind mapa cu mesaje.
— Aici! spune Heide, întinzându-i carnetul cu coduri.
— Sprijinul artileriei! ordonă Bătrânul aspru, pe un ton poruncitor.
— Cine sunteţi? întreabă o voce arogantă de ofiţer superior.
— „Aici Salamandra!" răspunde Bătrânul şi scuipă câteva ordine scurte în aparat, îndată, obuzele •
vuiesc pe deasupra capetelor noastre, apoi cad ca o grindină pe culme.
Cu ordine precise,., Bătrânul corectează tirul.
Heide lucrează febril: desenează linii pe hartă şi calculează distanţele cu ajutorul instrumentelor
topografice.
Exploziile obuzelor răscolesc zăpada şi împroaşcă oţel în toate direcţiile. Se apropie de locul în care sunt
amplasate „orgile lui Stalin".
— T-34, fir-ar să fie! ţipă Porta agitat. Distrugeţi-le imediat, altfel o s-o păţim noi!
Cel puţin un batalion de tancuri aruncătoare de flăcări intră în curbe ca o turmă de porci mistreţi. Din
turelele lor ţâşnesc limbi lungi de foc ce preschimbă totul în mormane de cenuşă.
132
Din închisoarea OGPU năvălesc soldaţi ai Armatei Roşii, chiuind sălbatic. La început, plutoanele cu
armament uşor, apoi infanteria, înarmată cu puşti cu baionetă ca la o paradă din Piaţa Roşie. După
infanterie, vin coloane întregi de prizonieri în uniforme cenuşii, cu bâte, care, pe măsură ce înaintează,
înşfacă armele morţilor. Ultimele, apar trupele speciale OGPU. cu Kalaşnikovurile aţintite spre prizonieri,
însărcinate să-i lichideze pe toţi aceia care încearcă să evadeze.
— Dumnezeule mare! strigă Oberstleutnant Lowe. Or să ne distrugă, or să ne facă fărâme! Trebuie să
ne retragem!
în spatele nostru cade un baraj cumplit de foc.
Ca şi cum ruşii ar fi intuit că vrem s-o ştergem, încearcă să ne oprească cu acest baraj imposibil de străpuns,
care ne-a încadrat pe ambele laturi şi nu vedem unde se termină.
— Retragerea! strigă Oberst Hinka. Retragerea pe companii! Se întoarce uimit în clipa în care aude
huruitul asurzitor din
spatele nostru, din direcţia liniilor germane.
— Rachete! răcneşte el surprins, trântindu-se după un troian de zăpadă. Rachetele cad în mijlocul
formaţiunii tancurilor aruncătoare de flăcări, azvârlind vehiculele grele ca pe nişte
jucării.
Distant şi stăpân, pe sine, Bătrânul' îi transmite noile coordonate ofiţerului superior de artilerie din spatele
frontului.
— Cu două grade mai jos! ordonă el. Tir mai lung cu şaizeci
de metri!
— Stârpiţi-i! chiuie Barcelona sălbatic.
Din tancuri ţâşnesc flăcări, amestecate cu bucăţi de metal. Deasupra pământului plutesc nori negri, brăzdaţi
de dungi roşietice. Câmpul de luptă pare înghiţit de explozii.
Din perdeaua de fum se desprind siluete mari, diforme, de parcă diavolul ar jongla cu tancurile, în fiecare
clipă, urletul sinistru al exploziilor ne sfâşie nervii. Ne adunăm laolaltă,
tremurând.
— Explozive şi bombe incendiare! ordonă Bătrânul. Foc continuu la patru sute şaizeci de metri
dreapta.
în curând, asupra forţelor ruseşti în atac încep să cadă explozive şi obuze incendiare. Substanţele chimice se
răspândesc pretutindeni şi aerul e ca o vâlvătaie.
—-Treizeci de metri înapoi! ordonă calm Bătrânul.
Suflu! exploziilor ne izbeşte de pereţii înzăpeziţi ai gropilor de obuz. Terenul din faţa noastră a devenit o
masă arzândă, otrăvitoare. Zăpada se topeşte alunecând pe pantă, înghiţind tot ce întâlneşte în cale.
Tirul de artilerie se concentrează treptat, evident dirijat de
către un expert.
133
— Cine e cercetaşul? vine o voce aspră. Numele şi gradul, lua-te-ar naiba! Tu eşti. Eberhardt? Am
auzit că ai murit! Magistrul Eberhardt, magistral!