1985 Sven Hassel Comisarul

ătrâna Germanic, draga de ea. îmi pare rău că trebuie să fiu primul care ţi-o spune, dar să ştii că ţi-au
preluat alţii afacerile. Sunt nişte oameni nesuferiţi! Zău! Nu-i vezi niciodată zâmbind!
— Lasă asta! răcneşte Porta, picrzându-şi stăpânirea de sine. (Suflă fumul în receptor, ca şi cum acesta ar fi fost
faţa lui Egon.) Vii când ţi-am spus şi-mi dai mălaiul. Şi pe nesuferiţii ăia să ţi-i bagi în cur. dacă mai ai
loc şi pentru ei!
Dragul meu Porta, replică Egon pe un ton mulţumit. doar nu-ţi închipui că vreau să dau ortul popii, nu? Mai
ales acum, când viitorul pare să fie destul de promiţător! . ~ Ascultă-mă cu atenţie, băi găoază de
maimuţă, fiu de rtă sălbatică, şacaPimpuţit şi trădător! rage Porta în receptor. nu apari cu un sac de parale, ţine
minte că ţi se va
Lebensr
raum — spaiiu vital (n.i.)
142
întâmpla ceva rău. Ceva foarte, foarte rău. Ceva care te separa pentru vecie de lumea asta! "
J ' d
— Aaa, n-ai să faci tu aşa ceva. nechează Egon agit izbind înfricoşat telefonul de perete.
— Gândeşte-te bine, secătură, cine e şeful!
Porta lasă receptorul să atârne. De departe, se mai aude vocea subţire a lui Egon.
— S-a cam speriat, rânjeşte Micuţul satisfăcut. Precis o să vină.
Dar Micuţul se înşeală. Egon nu apare. A doua zi, Porta şi Micuţul se duc pe Sperlingstrasse, însoţiţi de
Unteroffizjer Hartnacke, pentru a purta o discuţie intimă cu Egon Pufarezu' Când să intre pe poarta blocului lui
Egon, Viola Sparge-Boaşe apare ca o vijelie şi-1 îmbrânceşte pe Micuţul.
— Ce dracu', zbiară el enervat, ridicându-şi boneta din mocirlă. De ce nu te uiţi pe unde umbli, scroafă
obeză ce eşti?
— Eu, scroafa obeză? răcneşte Viola jignită, lovindu-1 cu piciorul în gleznă.
— Ce naiba faci, târfă de doi bani, de mâna a şaptea? explodează Micuţul scos din minţi, ţopăind
într-un picior şi frecându-şi glezna lovită. Las' că te aranjez eu, o să te rup în două ca pe o zdreanţă!
— Şterge-o, ţărănoiule! şuieră Viola arţăgoasă. O să-ţi zbor fuduliile! Dacă ai aşa ceva!
— Cred c-ai pus-o numai cu caracatiţe, pufneşte Micuţul, lovind cu pumnul în direcţia Violei. Dacă ar fi atinso,
ar fi omorât-o cu siguranţă, dar ea reuşeşte să facă un pas înapoi şj scapă nevătămată. Apoi îl pocneşte cu
piciorul în genunchi. Repetă gestul, băgându-i şi un deget în ochi. Micuţul se rostogoleşte şi se
apucă cu mâna de-un cărucior plin cu. peşte, din faţa pescăriei, în aceeaşi clipă, îl şi ridică, răsturnând peştii
stricaţi peste Viola. Bucăţi de peşte zboară prin aer.
— Gata distracţia, zbiară Porta iritat, făcând o încercare nereuşită de a-i despărţi. N-avem timp de joacă.
Am venit aici să rezolvăm nişte probleme!
Viola, însă, e complet turbată.
înşfacă un peşte, îşi ia avânt, îl azvârle, dar greşeşte ţinta. In loc să-1 lovească pe Micuţul, peştele îl izbeşte pe
negustor, care tocmai ieşea din magazin. Cu un ţipăt ascuţit, acesta cade pe spate. Piciorul lui de lemn zboară
prin aer şi-o pocneşte pe Viola drept în faţă, dar ea îşi imaginează că Micuţul este cel care a lovit-o. Degetele i se
încovoaie precum ghearele unui vultur şi zece unghii roşii brăzdează obrajii Micuţului. Simţind cum îi ţâşneşte
sângele, Micuţul înşfacă piciorul de lemn al negustorului de peşte şi-o pocneşte pe Viola drept în cap.
194
l crapă în două, dar Viola nu este încă învinsă. Are ^ C10 nament, e obişnuită să i se spargă sticle în cap. Răsuflând
a " tr£ eu îl atacă în locurile mai sensibile. Degetele ei versate îşi f'" loc pe sub mantaua lui şi pe sub cele trei
perechi de izmene firate din stocul Armatei.
Gura Micuţului se cască larg. Un răcnet sălbatic răsună pe " treaga stradă. Genunchii îi ajung la nivelul capului
şi, o clipă, re suspendat în aer. La Zirkus Kranz ar fi provocat un ropot d aplauze. Se rostogoleşte pe stradă,
urmat de o tricicletă de marfă, încărcată cu saci de porumb. Micuţul e într-o stare atât de jalnică încât nici n-o
observă. Când îşi revine, nu se gândeşte decât la Viola. A dispărut, de parcă a înghiţit-o pământul.
__ piciorul meu! zbiară negustorul de peşte, înconjurat de o
mulţime de cutii strivite.
__ E aici, şontorogule! urlă Micuţul, şi-i aruncă piciorul
drept în grămada de peşte terciuit. Observă după un butoi pălăria Violei. Deci acolo mi-eşti! Boarfă nenorocită!
rage el. O apucă de piept şi-o azvârle prin uşa de la „Găina verde".
Viola zboară cu viteza unui glonţ, îl trage şi pe Porta după ea, şi se izbeşte de un suport care cântăreşte aproape o
jumătate de tonă, făcut din tuburi de' obuze din primul război mondial. Acesta se prăbuşeşte cu un bub'iiî
asurzitor pe masa specială a pictorilor şi o fărâmă. Bere, friptură de porc, carne de cal, sos şi cârnaţi sunt
aruncate în aer şi se preling încet pe pereţi.
— Ruşii! ţipă un invalid din primul război, (îşi agaţă undeva piciorul de lemn şi nu se mai poate mişca.) Frontul
Roşu! mai apucă el să îngâime şi leşină. Insigna îi străluceşte pe reverul hainei. A uitat să şi-o scoată. Din acea
zi, n-a mai purtat-o niciodată. '
Unteroffizier Hartnacke se află în plin proces - de despachetare a hainei sale preoţeşti, când .e aruncat peste