1985 Sven Hassel Comisarul

— Are voie să citească? întreabă gardianul, un Gefreiter din Jăgeri, cu o expresie incredibil de tembelă.
— Nu, lua-m-ar dracu', a citit mai mult decât suficient cânii îşi dădea examenul de diplomă. Nu pot să-i înghit
pe studenţii
40
t'a îngâmfaţi şi semidocţi pe care-i ţine cineva de mână şi când"
1 Ş duc să se pişe.
__ îmi permiteţi, domnule, începe Porta, şugubăţ, a fost
dată un profesor de medicină care...
__ Slăbeşte-mă, explodează Emil Afurisitul, sau te-nchid şi
De tine. Să te ferească Sfântul s-ajungi în puşcăria mea. Dracu' e un copil nevinovat pe lângă mine!
__ Permiteţi să raportez, să trăiţi, reia Porta.
— 'Afară cu voi! tună Emil, lovind cu pumnul în birou. Roagă-te la Dumnezeu să nu ne mai
întâlnim vreodată.
— Hauptfeldwebelul ăsta al vostru e sărit de pe fix, îi mărturiseşte Porta Gefreiterului contopişi,
în timp ce se îndepărtează duduind pe coridor. Prima dată spune că i-ar surâde să mă bage după gratii,
apoi mă ameninţă disperat să nu cumva să ne mai întâlnim din nou.
— Nu cred că ai fi foarte încântat după ce l-ai cunoaşte cu adevărat pe Emil Afurisitul, replică gardianul
cu o privire sumbră. Când ţi-o trage un şut în cur, o să te căci printre dinţi tot restul vieţii!
— Suntem recunoscuţi ca cea mai dură puşcărie militară. Nu numai în Marea Germanie, ci şi în întreaga lume,
se împăunează conţopistul cu trufie.
— Nu e nici pe jumătate atât de cruntă, iar în comparaţie cu închisorile din trecut, asta e total nevinovată.
— N-ai mai vorbi aşa dacă ai fi înăuntru, fornăie Gefreiterul contopişi, zâmbind dispreţuitor. Nu-i vorba doar
că zbiară la •tine şi te cotonogesc până-ţi înghiţi măselele. Ai fi foarte şocat, probabil, să te ardă cu ţigara, să-ţi
smulgă unghiile sau să-ţi zdrobească boaşele cu ciocanul, nu-i aşa?
— Apoi ajungi la Heuberg, exclamă gardianul cu un hohot satanic, şi sfârşeşli în grajduri. Acolo te
răstignesc ca pe un şniţel, te acoperă cu făină şi sare, apoi aduc nişle capre cu limba aspră să te lingă! în
felul ăsta mori de râs!
— Bleah! Greţoasă treabă, urlă Porta cuprins de scârbă. L-ar putea face chiar şi pe un japonez să i se
strepezească dinţii. Ar fi trebuii să trăiţi în Evul Mediu, când Biserica praciica vânătoarea de vrăjitoare şi
de eretici. Pe atunci te puneau să calci pe smoală încinsă şi să bei fier topit. După ce au renunţat la chestiile
astea, te ciupeau pesie tot cu cleştele înroşit în foc. Apoi îţi smulgeau limba şi-ţi scoteau ochii.
Ajunseseră până-ntr-acolo încât legau patru cai de braţele şi picioarele nefericitului şi, când acesta
ajungea bucăţi, oamenii înţelegeau că trebuia să fi fost vinovat. Am auzit că atunci când femeile erau convinse
că practicau cu adevărat vrăjitoria şi că încheiaseră un pact cu diavolul, ţipau de parcă aveau cuţite sau
41
vătraie înfipte în spinare. Dar povestea nu se sfârşea nici după ce mărturiseau. O, nu! îi tăiau mărunt şi
fixau bucăţile pe stâlpii de lângă biserică sau de lângă sala comunală, ca exemplu pentru ceilalţi ticăloşi.
Oamenii care au trecut prin aşa ceva ar spune că Gestapoul e o adunătură de sugari. Pe-atunci era o
problemă foarte complicată să te vezi mort. Astăzi, ţi se taie capul sau te-alegi cu gâtul lungit de-o frânghie,
şi totul se termină imediat. Pe vremuri, înainte să-ţi umble la cap, îţi smulgeau un deget, pe urmă o mână,
un picior, sau poate braţul.
Porţile masive ale închisorii se trântesc în urma noastră cu zgomot ca de tunet.
Ne târâm pe stradă în zornăit de carabine.
— Trebuie să fie tare greu pentru Emil Afurisitul, rosteşte Albert oftând din greu. Fără nici un fir de păr în
cap. Cred că se simte foarte singur. Nimeni nu iubeşte un om chel. Spuneţi-mi şi mie, de
exemplu, cine-1 iubeşte pe Mussolini?
— Nu vă bateţi capul cu asta! Tipii cu chelie sunt aproape întotdeauna daţi dracului, spune Porta.
După o oră^ ne alăturăm din nou companiei, iar escorta c pusă pe liber, începe alarma şi întreaga cazarmă
vibrează de forfota oamenilor preocupaţi, grupându-se pentru plecare. Regimentul trebuie să plece pe front.
Mărşăluim, companie după companie, până la gara de mărfuri.
„fnchise-s toate porfile-ndurării Şi aspru, dârz, oşteanul fără milă. Cu iadu-n suflet, ca iarba va cădea."
William Shakcspeare
încalecă pe un scaun şi-şi foloseşte pistolul-mitralicră drept coasă, măturând cu e! prin întreaga încăpere.
Tencuiala şi mizeria adunată dc-a lungul anilor explodează din pereţi.
Feldwehelul din Pionieri e luminat de focul de la gura ţevii automatului ş: rămâne o fracţiune de secundă
neclintit. Apoi se prăbuşeşte pe spate, de-a curmezişul mesei pe care zac găini proaspăt tăiate. Ploaia de gloanţe
îl ciuruicşte şi trupul^ i se contorsionează violent. Cade la podea, trăgând după el şi găinile.
Rusul rânjeşte şi vâră in armă un încărcător plin. Fără îndoială, se simte foarte bine. ca to[i aceia care
pot ucide fără a fi
pedepsiţi.