1985 Sven Hassel Comisarul

s-o ia pe coajă. Poate o să-nveţe să respecte drepturile escortelor din Marea
Armată Germană aflate la datorie.
Brusc-, pare că un vârtej pătrunde în mijlocul fanfarei. Două nisici terorizate ies zburând pe o uşă, cu trei buldogi
pe urmele for Una dintre el.e se aruncă în spinarea gornistului, care se împiedică de propriile picioare şi scapă
instrumentul din mâini.
Două goarne de regiment se prăvălesc peste tubă, când cealaltă pisică o zbugheşte printre picioarele
muzicanţilor, vânată de cei trei câini. Animalele ţâşnesc afară şi se amestecă iar printre picioarele oamenilor,
provocând o panică de neînchipuit.
Cu totul inexplicabil, ofiţerul medic face rost de o baghetă şi începe să-i dirijeze pe toboşarii şi flautiştii care mai
sunt încă în picioare. Aceştia îl urmează automat, şi imediat izbucnesc primele măsuri din interzisul „Salus
Caesari -nostro Guillermo". Tamburul-major se dezmeticeşte şi, şocat, opreşte marşul interzis.
Ofiţerul medic se repede la el cu bagheta dirijorului, iar tamburul se apără cu mânerul de argint al bastonului său.
• — Gregor, eşti comandant de escortă şi trebuie să pui capăt tărăşeniei ăsteia! spune Porta. Prizonierii sunt sub
paza ta. Mă tem că eşti obligat să-1 arestezi pe tambur pentru că ţi-a lovit'un prizonier.
— Nu pot, nu pot, mi-ajumje! plânge Gregor disperat. Mai bine nu mă mai năşteam.
— Dar totuşi nenorocirea s-a produs, declară Porta îngândurat. Hai s-o ştergem de-aici până n-apucă
ăştia să se dezmetteească.
— Prizonieri, escortă, înainte marş! răcneşte Gregor, cu tonul disperat al unui condamnat la
moarte.
— Jos cu ei! strigă preotul regimentului, năpustindu-se spre grupul rămas în picioare.
înspăimântaţi, soldaţii din noua gardă se dau la o parte.
Ne năpustim ca un val mânios în timpul fluxului. După ce-o cotim pe Lehrterstrasse, chiar lângă terenul de
fotbal, Micuţul răcneşte fioros şi se strâmbă ca şi cum îl stăpâneşte o durere cumplită. Se aruncă pe asfaltul
înzăpezit si urlă ca un nebun.
— Pentru numele Domnului, ce s-a mai întâmplat? întreabă Gregor cu o privire sălbatică şi cu groaza întipărită
pe chip.
— Ştiu şmecheria asta! mârâie cu răutate ofiţerul medic. Nu rcai simula, omule! Eşti apt pentru serviciu!
li
— Cătuşele mele, cătuşele mele! ţipă Micuţul ghemuindu S(:
— Cătuşele tale? întreabă Porta prosteşte.
— Cătuşele mele, cătuşele mele, îmi retează boaşele! geme ei sfâşietor, zvârcolindu-se pe cimentul ud.
Când îi scoatem pantalonii, misterul se clarifică, îşi duces cătuşele aşa cum văzuse el că făceau poliţiştii
americani în film? Fără să-şi dea seama, îi alunecaseră înăuntrul pantalonilor, unde s-au închis brusc,
apucându-i boaşele. Zbaterile lui le-au întărit şi mai mult strânsoarea. Trece ceva timp până când Porta
reuşeşte să-i găsească cheia şi să-1 elibereze, astfel încât escorta să-şi poată continua drumul.
— Dominus vobiscum! se adresează preotul unui grup de oameni zgribuliţi dintr-o staţie de tramvai.
Miaună ca o pisică şi-i cere ofiţerului medic să-1 castreze, pentru a nu cădea cumva în păcat dacă va
întâlni o femeie uşoară.
Sare pe o bancă şi începe să zbiere spre terenul de fotbal
— Toţi morţii, imediat la raport la preotul diviziei pentru ultima împărtăşanie şi pentru stropirea cu apă
sfinţită! Rudele trebuie^ să suporte cheltuielile.
— îl împuşc pe nenorocitul ăsta, să ştiţi! făgăduieşte Gregor ferm, împingându-1 pe preot de pe bancă,
— Am şi făcut-o! zice Porta, apăsând pe soneria de la poarta închisorii garnizoanei.
— Ce te-a apucat, omule? Vrei să dărâmi toată închisoarea cu zbârnâitul ăsta? se oţărăşte furios
Wachtfeldwebelul.
— Herr Feldwebel, să trăiţi! Permiteţi să raportez, domnule! Suntem puţin cam grăbiţi, domnule! spune
Porta pocnindu-şi călcâiele. Am întârziat destul de mult, să trăiţi! Ni s-a ordonat să luăm prizonieri noi
pe tot drumul prin Berlin. Ultimul prizonier ni 1-a dat chiar Standortkommandantul.
— Dar duhniţi cu toţii mai rău ca o crâşmă, mormăie Wachtfeldwebelul.
— Ordine, să trăiţi, numai ordine! declară Porta. Oriunde am ajuns, ni s-a ordonat să ocupăm berării,
baruri, hanuri, orice se nimerea. Cunoaştem atât de bine Regulamentul Armatei încât nu putem risca să nu
executăm ordinele, indiferent dacă sunt tâmpite sau nu.
— Nu puteţi să mă prostiţi, intervine ofiţerul medic. privindu-1 tăios pe Wachtfeldwebel. M-am
săturat de simulacrul vostru. Toţi sunteţi apţi pentru serviciu, absolut toţi! Căraţi-vă pe front ca să puteţi
fi împuşcaţi!
— Da' chiar că ţineţi curat pe-aici! apreciază" Porta, uitându-se la doi prizonieri care stau în
genunchi şi lustruiesc podelele. Chestiile astea-i plac unui soldat. Nu vezi prea des un
g atât de bine lustruit. Slugile tale folosesc vax obişnuit, sau 'lin depozitele de provizii ale închisorii
militare?