1985 Sven Hassel Comisarul

DEŞEURI DE RĂZBOI
Sânge cald picură peste mine, topindu-mi zăpada de pe faţa. Ambele picioare i-au fost retezate de la genunchi.
De acolo curge sângele. La fiecare mişcare, îmi vine să urlu de durere. După un timp, reuşesc să-mi scot capul
din cască şi sâ-1 răsucesc într-o parte în aşa fel încât şuvoiul de sânge ce se scurge din trupul de deasupra mea să
nu mă mai atingă.
Porta zace dincolo de lăzile goale de muniţie, ghemuit ca un câine. Alături de el se află Barcelona, cufundat întro
baltă de sânge, în scurt timp îi descopăr pe toţi. Micuţul stă lângă Albert, pe rămăşiţele a ceea ce fusese cândva
turela tancului. Ţeava tunului era desfăcută ca o coaja de banană.
— Mi-aţ fi dorit să fiu găină, cântă Albert răguşit.
Nu-mi amintesc nimic din ce s-a întâmplat, cu excepţia faptului că pământul părea să se fi deschis, şi să scuipe
foc şi oţel.
Un Hauptmann crispat îşi face loc printre rămăşiţele cadavrelor. Mâna în care ţine Mauserul îi tremură. Dă
ordine unor trupe pe care nu le mai are.
Dintr-o gaură apare, ca un spectru, un preot în capul goi. ' Bolboroseşte ceva de neînţeles şi izbucneşte într-un
hohot de râs isteric.
— Piei din ochii mei, satană! urlă Hauptmannul şi-1 împuşcă pe preot drept în cap.
Râzând zgomotos, se împleticeşte printre cadavre şi printre răniţi. Nu observă T-34-ul care se iveşte din spatele
unei movile şi se îndreaptă duduind spre el. E aruncat în aer şi aterizează cu un tronsnet surd pe turelă. Apoi
alunecă prin spatele tancului şi e strivit sub şenilele uriaşe.
— Un ghermanski mai puţin, râde conductorul de tanc, în clipa în care îşi dă seama că Hauptmannul a fost
strivit sub şenile.
Bătrânul se apleacă deasupra mea. Casca îi e sfârtecată şi arată ca o cutie de conserve desfăcută. Schija a pătruns
prin partea din spate şi a ieşit prin faţă.
E noul tip de cască prin care schijele n-ar trebui să pătrundă.
— Trăieşti, zâmbeşte el uşurat şi-mi şterge sângele de pe faţă. Unde eşti rănit? Nu cred că eşti lovit
la cap.
îi fac semn să se uite în sus.
— E sângele lui. ^ .'•-'..
__ Da. Ei, nu trebuie .să ne batem capul cu asta, rosteşte
Bătrânul, contemplând leşul fără picioare care atârnă de pe
grindă.
__ Cred că m-au nimerit în maţe, spun eu, scrâşnind de
durere. Drace, nu mă pot mişca, mă doare îngrozitor!
— Linişteşte-te, îmi spune Bătrânul, bâtându-mă pe obraz. Niciodată nu-i aşa grav cum crezi.
— Ce li s-a întâmplat celorlalţi? întreb îngrijorat.
— Au dat şi ei de belea, răspunde Bătrânul. Cred că Albert a înnebunit. Cântă tot timpul.
Obuzul ne-a nimerit în plin. Pe mine m-a azvârlit la câţiva metri depărtare. Infanteriştii din faţa noastră.au fost
făcuţi praf. N-a mai rămas nici un nasture în urma lor.
— Picioarele mele mai sunt la locul lor? întreb eu îngrijorat. Nu le simt absolut deloc.
— Da, încă se mai ţin de restul corpului, zâmbeşte Bătrânul, (îşi aprinde pipa cu căpăcel de argint şi suflă un nor
albastru de fum prin aerul îngheţat.) Straşnic ai mai zburat! încearcă să stai nemişcat, deşi va trebui să plecăm
pâ'nâ să ne ajungă vecinii din
urmă.
— Drace! geme Barcelona îngrozit. Am bătut şi la porţile raiului şi la cele ale iadului, dar nu m-au primit
nicăieri. Cum e posibil? Nu mai pricep nimic.
— Logic, murmură Porta. Se uită la Gregor care e încâlcit în sârma ghimpată şi-i vorbeşte cadavrului unui
rus.
Din pădure apare o coloană de infanterişti. Un Oberfeldwebel ne priveşte acru.
— Arătaţi de parcă aţi avea câte un glonţ şi-n fund, şi-n -maţe, comentează el, gata să plece fără să ne
ajute.
— Luaţi-ne cu voi, strigă Bătrânul. Nu ne putem descurca singuri.
— Bine. Nu mai lungi vorba! mârâie Oberfeldwebelul cu un rânjet cinic. Vrei să faci pe marele şef? în cazul
ăsta, să ştii că suntem doi!
— Ciocu' mic, se repede Bătrânul. Ne luaţi cu voi! Dacă nu, dau eu de tine odată şi-odată! O să fie vai de voi,
vai de fundul tău!
— S-o crezi tu, izbucneşte în râs Oberfeldwebelul. Noi suntem ultimii! Un fel de ariergardă! După noi
vin vecinii şi o să vă mazilească pe toţi. Oricum, azi sunt într-o pasă bună, aşa că o să vă luăm cu noi. Dar numai
până când se apropie vecinii. Pe urmă, pa şi puşi, băieţi! Adunaţi-i pe prăpădiţii ăştia! le ordonă el
oamenilor săi. Dacă moare vreunul, îl lăsaţi pe drum!