Eugen Barbu - Groapa

macină într-una și te-alegi cu ce curge. Pierzi la unele, altfel nu
se poate, curaj să ai, vin alte câștiguri. Numai în brâu să nu ții
banii!
Stere ascultase cu trei urechi. Pandele ostenise. Își îndopase
țigaretul din nou și tăcuse. Cârciumarul mai avea de adăugat
ceva.
— Jupâne, la mine e lume săracă, nu prea au parale. Și-au
făcut casele din te miri ce.
Pe buzele subțiri ale lui Pandele trecuse un zâmbet.
— Ce dacă sunt săraci? Nu se spală, nu mănâncă? De unde
cumpără mălaiul, săpunul? Nu de la tine, de la altul! N-au bani
totdeauna? Nu-i nimic. Dă-le pe datorie, te-am mai învățat.
Datoria e ca buba coaptă, de ce-o lași, d-aia crește. Îl știi cu
leafă, fă-i loc în carnet! Azi îi dai, mâine-i dai, el nu zice nu! Tu
scrii! La ziua lor, scoți socoteala: atât și-atât! Trebuie să
plătească! Altfel nu le mai dai și, când i-ai obișnuit, e greu să-i
mai dezveți. Socotelile știi cum se fac. Tragi din condei. Din
șase, ies șaisprezece. Ce, adică, dacă ei ar fi în locul tău, n-ar
face la fel? Dacă le place, că n-o să cânte cocoșul tău pe gardul
lor! N-ai să te duci să le ceri. Fă cum îți spun!
După vreun ceas, Stere plecase. Afară, soarele ardea puternic.
Privise casele din centrul orașului, spoite cu var trandafiriu și
împodobite cu flori de piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu
mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile
de preț din fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase,
bătuse la uși, uneori fațadele înnegrite de vreme, cu urme
vinete de ploaie, ascundeau camere cu covoare moi și perdele
de pluș în desene curioase, în care leneveau femei frumoase și
câini, unde se benchetuia și se zvârleau banii. Toate aceste
lucruri la un loc îl stârneau și îi făceau o poftă sălbatică de viață.
A doua zi era la primărie. Clădirea cenușie, înaltă, cu geamuri
largi și posomorâte se vedea încă de departe, peste podul de
piatră al Dâmboviței. Scările erau pline de oameni, urcând și
coborând grăbiți, vorbind tare. Intră pe coridoarele lungi și reci
și se pierdu în acel du-te-vino. Greși scările și ușile, deși nu
venea prima oară pe aici. Mulțimea îl aruncă de colo-colo. Se
agăță de brațul unui ușier și-i strecură un bacșiș în palma
primitoare, întrebând de unde ar putea să scoată o autorizație
pentru coloniale și delicatese. Se gândea că mare lucru nu
trebuie să fie, dar, cum nu cunoștea decât serviciul actelor de
101