Eugen Barbu - Groapa

glasurile, îi momeau, lăudându-și marfa, până scoteau
baloturile, aruncându-le pe tejghelele din fața lor.
Stere căuta haine de gata. De când se știuse, tot pe căpătate
se îmbrăcase. Îi aducea jupânul niște pantaloni de-ai lui, vechi și
cârpiți în genunchi, îi lega cu o sfoară, punea deasupra haina
ruptă în coate și se numea că nu e gol.
Într-un loc găsiră. Cârciumarul încercă vreo câteva costume.
Nu-i prea veneau. Erau largi și scorțoase. Ședeau pe el ca
doagele. Ori erau scurți pantalonii, ori nu i se mai vedeau
mâinile din mâneci. Marfă cusută cu economie pentru câștig.
Aglaia se certa cu negustorul:
— Potrivește-le oleacă! Le mai dai la ucenicii dumitale să le
facă cum trebuie.
Apoi se răsti la cârciumar:
— Schilod mai ești, parcă n-ai pus pe dumneata! Îndreaptă
umerii, ce-ai dus crucea la înmormântarea lui tata?
El, ca pe jar. Negustorul nu mai prididea aducând alte
costume. Nimeriră unul. Era cam strâmt, dar mergea. Când auzi
prețul, i se strânse inima:
— Cum, atâția bani?
Jupânul mototoli pantalonii.
— Stofă bună, domnule! Ce, crezi că magazinul meu are
lucruri de două parale?
Tot femeia se tocmi:
— Mai lași dumneata. Suntem oameni săraci.
— Cum o să mai las? Ce marfă! Ți-e mai mare dragul să ai așa
ceva pe tine. Uite haine, poți să dormi îmbrăcat și să te duci pe
urmă cu ele la nuntă!
Aglaia tot mai stăruise. Se răsteau unul la altul, se rugau,
vecina se prefăcea că voiește să plece, îl trăgea de mână pe
Stere până la ușă, negustorul alerga după ei, târând hainele și
arătându-i-le, le răsuci pe toate părțile, lăudându-le croiala și
calitatea. Vorbea tot mai tare, se înduplecă în cele din urmă să
mai lase ceva, muierea se întoarse din prag și se împăcară.
— Le iau, cine știe când îmi mai fac! spuse și bărbatul în cele
din urmă.
Numără banii de două ori. Ieșiră afară. El era bucuros.
— Să luăm și o cămașă…
— Luăm, că trebuie!
32