Eugen Barbu - Groapa

Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau
încremeniți pe niște scaune. Își blestemau în gând soarta pentru
că răsturnaseră casa cu susul în jos și nu găsiseră decât o ladă
plină de polițe. Banii, răposatul și-i ținea în altă parte, și toți
bănuiau că fratele mortului știa unde și-i ascunsese, și-l priveau
cu o ură neascunsă. Și aici, în încăperea fără lucruri, domnea o
tăcere apăsătoare. Femeile se închinau din când în când și
priveau spre podele.
Bică-Jumate dormea netulburat în coșciug, cu fața acoperită
de giulgiul cel alb. Era un bărbat trecut de 50 de ani, cu o față
suptă, scund cât să intre într-o ladă. Într-adevăr, sicriul semăna
cu o ladă soldățească de campanie. Cei de față dormiseră cu
schimbul în timpul priveghiului și, până pe la prânz în ziua
aceea, bănuiau că vor scăpa cu fața curată, că gardul înalt de
piatră ce ascundea casa întunecoasă va ocroti taina lor, ținută
atât de bine. Dar pe la patru, când una din femei trăsese puțin
colțul unei perdele, ca să privească în stradă, spuse cu spaimă:
— Uitați-vă ce-i afară!
Rudele se înghesuiră și văzură mulțimea tăcută, strânsă pe
neștiute în fața porților de lemn, totdeauna legate cu un lanț
gros. Jos, în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului,
înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor,
rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau o
primejdie de afară și nu urlau dezlănțuite, ca de obicei,
mulțumindu-se să pândească numai pe cei din uliță, cu ochi răi
și întărâtați.
Trecu așa un ceas sau mai mult. Oamenii nu aveau ce să-și
spună încă. Îi strânsese laolaltă vestea adusă de o femeie:
— A murit Bică-Jumate, azi îl înmormântează. Vor să-l scoată
din casă pe furiș…
Copiii rămăseseră acasă, și dacă se mai încumetase câte unul
într-aici, spre locuința cămătarului, fusese pus pe goană, pentru
că ceea ce avea să urmeze era o treabă serioasă, de oameni
mari.
•
Dricul sosi dinspre Filantropia, hurducăind prin gropile
drumului nesigur, acoperit cu bălți înghețate. Pe capră stătea un
cioclu îmbrăcat în haine negre. Pe cap avea o pălărie
caraghioasă cu pampon din pene de gâscă, date și ele cu tuș
sau cu altceva. Mâna caii nepăsător, nebănuind că o să
232