Eugen Barbu - Groapa

44
ceapa tăiată felii, înotând în oțet, mușcau din pâinea coaptă
bine și înfulecau brânza albă și grasă. Mâncare era, slavă
Domnului!
Rudele dogarului se ridicau, cinsteau în sănătatea nașului, a
miresei, a ginerelui și a socrilor. Znovoși ăștia, știau zicale de
nuntă! Se ridică nea Ghiță Bâlcu și strigă cu o voce care se
auzea până la Tarapana:
Ginerică, ginerică,
Dac-o fi la o adică,
Ia mireasa, pune-o jos
Și sărut-o cu folos.
Nuntașii bătură din palme, înveseliți, până luă vorba finul
Tache, ce avea și el o gură de aur, dulce și parșivă:
Fă așa cum este bine,
C-a mai fost unul ca tine:
Când a fost la o adică,
Ea-i cerea, și el… nimică!
Râsul gros al mesenilor acoperi stihurile celelalte. Lina, să
intre în pământ de rușine. Privea numai în farfurie.
Aduseră vinul. Rudele socrului tot nu terminaseră. Când șezu
finul Tache, se ridică cuscrul Vasile, ca din partea miresei:
Poat’ să știe fiecare:
Vreau să dorm pe-un pat mai tare.
Grigore se răsti la lăutari. Femeile cărau fripturile și sosurile în
farfurii lungi. Se ridicase și soacra să dea o mână de ajutor.
Stere asculta tăcut. Aburii băuturii începeau să-l cuprindă.
Auzea viorile și armonica, și o veselie neobișnuită îl făcea să se
apropie de mireasă, să fie mai îndrăzneț. Ciocni de câteva ori la
rând cu Roșioară și cu nașa. Farfuriile pline cu hartane rumene
erau golite la repezeală. Gunoierul sorbi pe furiș câteva ulcele
de vin, să se răcorească. Aglaia, cu ochii pe el, îi striga să aibă
grijă de meseni. Se spetise cărând și bău și ea câteva rachiuri în
bucătărie cu nevasta meșterului.