Eugen Barbu - Groapa

minte, că el, Mână-mică, i-a dibăcit ce-i aia furat și câte altele,
de nu se mai oprea.
Dar cine să-l știe pe ucenic, ce zăcea în el și ce făcuse la viața
lui? Cel tânăr își spuse: „Stați voi numai oleacă să v-arăt eu, m-
oți crede vreun husăn, ai?” Și râse ușor pe sub mustața bălană,
care-i umbrea buzele subțiri.
Când se lumină veni și Florea, nădușit și supărat, spunându-le
că abia noaptea viitoare or să aibă de lucru.
— Ai scăpat, ușchitule, spuse Oacă, încă buimac de somn, da
te-om vedea noi…
Se întinseră apoi liniștiți sub mal, unde era mai adăpost de
frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat.
Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră
lătrături de câini depărtate și pe malul înalt se iviră primii
gunoieri, care deșertară resturile orașului zvârlind gunoiul cu
lopeți înguste.
— Tu n-ai o treanță mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine
iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv.
— Nu-i nevoie. Nu mi-e frig.
— Ei, cum ți se pare?
— Ceată bună, poți să mănânci o pâine ca lumea. Că mi s-a
urât să tot trag nădejde…
Soarele se ridica greoi și căldura lui le încălzi trupurile.
Cârcotașii dormeau duși alături, cu picioarele strânse sub ei.
Vântulețul dimineții se juca în firele negre de păr de pe pieptul
puternic al lui Bozoncea.
•
De cu ziuă, Florea le spuse că în noaptea aia trebuiau să vină
la groapă niște căruțași cu iepe de șișic, să le dea în călăreală la
armăsarii unuia, moș Leu, de păzea într-un bordei averea
primăriei de la rampa de gunoaie. Treaba se făcea pe șest, să nu
afle statul și să-i puie la impozite. Caii păzitorului tot cai erau
vrea să zică, în putere și cu sămânță bună. Nu era cârlană sau
hâță în groapa lui Ouatu să nu le fi îmborțoșat ei cu steaua și cu
puterile lor. Pungașul știa și prețul: douăzeci de lei de bucată.
Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul
mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă
și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele
lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale de o
jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin
67