Eugen Barbu - Groapa

50
— Oi ști eu! tăie bărbatul.
Cumnatele dogarului chicoteau în casă, așezând cearșafurile.
Erau vreo trei sichimele de muieri, scundace, pricepute la dealde-astea,
trânteau pernele și spuneau măscări.
În curte, lăutarii începuseră să cânte fără perdea:
Și când mai venii o dată,
Găsii ușa descuiată,
Maică, mamă, ce mai fată!
Căci de la buric în jos,
S-a văzut Târgu-Frumos!
Și-n mijlocul târgului,
Limba cocostârcului…
Nașul o luase pe Lina de mijloc și-i șoptea glume deocheate.
Roșioară bea, râzând de încurcătura ei. Cu o zi înainte, se
gândea fata, ar fi umplut-o de sânge dacă ar fi auzit-o drăcuind
și acum îl lăsa pe străinul acela amețit de vin să-i povestească
lucruri cu două înțelesuri. Se făcea că nu-l aude. Vinul o amețise
și îi plăcea să asculte clămpănitul țambalului, răsunetul lui trist
și adânc. Și ar fi vrut să-l vadă pe Nicolae al ei, sărind gardurile
cu o bâtă, să răstoarne mesele și s-o fure de lângă ginere. Dar
nu se întâmplă nimic. Vecinii se împrăștiaseră. Alături, vioriștii
moțăiau. Rudele socrului strigau armonistului:
— Ziceți, mă, cu suflet, că vă spargem diblele-n cap!
Ghiță Bâlcu, aprins la față, asudat tot, numai în cămașă, juca
sârbește pe pavajul curții, înconjurându-și femeia, care pocnea
din degete:
— Și-așa! Și-așa!
Cuscrul Vasile o răsucea pe soacră ca un titirez, lovea din
călcâie și striga răgușit:
— Hă-tu! Hă-tu!
Stere cântărea paharele în palmă, se mai uita la Lina și nu-i
venea s-o cheme. Parcă nu era acolo. Dacă nu l-ar fi zărit pe
Grigore, care ajuta la aducerea farfuriilor, vesel și aproape beat,
s-ar fi simțit străin între oamenii aceia. De-abia aștepta să-și ia
nevasta și banii și să plece la cârciuma lui. Mai bău câteva
pahare, să-și facă curaj. Și, puțin câte puțin, mândria îl cuprinse.
Unde erau surorile lui, să-l vadă cum ajunsese, cu cine petrecea