Eugen Barbu - Groapa

acul, ea trăgând la mașina de cusut fustele de stambă ale
femeilor de ceferiști.
Înspre drumul cel mare al Filantropiei, puneau temelii zidarii.
Săritori unul pentru altul. Lucrau la aceleași binale, scoteau bani
frumoși. Între ei mai răsărit era Ghiula, de tocmea lucrul.
Antreprenorul le dădea pâine să mănânce. Cu el munciseră și în
Lipscani la case boierești, și în Văcărești, la Mandravela, în Trei-
Cuțite, cu neveste cu tot, niște țigănci pătimașe de umpluseră
pământul de copii. Rar îi vedeai acasă vara și primăvara. Din
martie își curățau mistriile și nu-i mai zăreai până dădea zăpada.
Iarna tocau paralele la cârciumă, că n-aveau ce face. Își băteau
nevestele, se mai tăiau pentru vreo curviștină; altfel, oameni
cumsecade. Printre ei, erau și vreo câțiva hoți de s-aveau bine
cu cei din groapă. Nu călcau mahalaua. Tot prin cartiere
pricopsite își făceau veacul. Cărau rufele scumpe de prin curți,
le vindeau pe nimic, fugeau de sergenți, nimeni nu putea să
spună pe unde dormeau. Aveau ibovnice care-i ascundeau. Nu
munceau, mâncau și petreceau numai din ce dădeau la spate.
Altfel, oamenii se știau. Să tot fi fost vreo sută-două de
suflete. Se lipiseră și gunoierii. Trăgeau spre bordeiul lui Grigore.
Ei între ei se înțelegeau. Odăile lor erau joase, făcute din
chirpici, nu le păsa, obișnuiți cu traiul prost. Unul, Tănase, ședea
mai bine, avea gospodărie curată, spoită totdeauna cu var, că
luase muiere vrednică, nu ședea. El tot pe la Stere petrecea. Îl
vorbea pe cârciumar:
— Ăsta ne cumpără pe toți!
Unii n-aveau de unde să-l știe pe negustor. Gunoierul le
povestea cum picase într-o seară pe maidan, cum își ridicase o
magherniță și cum se ajutase cu șeful. Nu-l mai cunoșteai. Îi
crescuse ceafa cârciumarului.
Ceilalți ascultau cu ciocanele de rachiu în mână. Se minuna
Tilică, se mira Gogu, el nu mai termina. Păi de unde să știe ei ce
nuntă făcuse? Ce mireasă era Lina lui, cum umblase Aglaia
șefului să-l împace cu socrul cu care avusese o ceartă pentru
niște sume, cum le luase lor dobânzi, cum își cumpărase alte
butoaie și lucruri pentru prăvălie, viță de om! Băgase băiat de
prăvălie pe-o rudă de-a lui de la țară, copil sărac, fără părinți. Îl
îmbrăcase, îl încălțase, era jupân, nu altceva. Umbla cu șorț de
piele, negustoria mergea, ieșeau bani. Stere tot pe drum se afla,
după vin. Era când la Drăgășani, când la Buzău, tocmea rachiul,
93