Eugen Barbu - Groapa

Negustorul asculta slujba cântărind din priviri toată bogăția
bisericii, balcoanele ei cu stâlpi de cărămidă și bolți aurite, pe
care pluteau îngeri pictați.
Părintele, mic cum era, călca piatra altarului cu Biblia în
mână. A citit din Evanghelia lui Matei. Avea o voce frumoasă,
groasă și plină. Răsunau bolțile. La urmă le-a povestit pilda
semănătorului, i-a certat pentru păcatele făcute și i-a chemat la
miruit. Oamenii au trecut pe rând pe sub crucea lui, el le-a lipit
bețișorul sfințit de frunți, i-a binecuvântat și s-au dus acasă,
fiecare mulțumit și ușurat.
Dar ce, parcă lumea se schimbă?
Cu timpul, duminica nu mai călcau în biserică decât bătrânii și
femeile.
În săptămâna mare, la trecerea pe sub domnul Cristos,
veneau toate babele: baba Aglaia, baba Mița, baba Tinca, baba
Lixandra, baba Marghioala a lui Mială și alte câteva mai fără
nume.
Erau îmbrăcate în negru, în rochiile lor de moarte, cu barișuri
pe cap și cu câte o lumânare în mână. Pășeau iute-iute pe
drumul Cuțaridei privind pe furiș în stânga și-n dreapta. Aduceau
în buzunare acatiste în care erau pomenite neamurile, prietenii
și dușmanii, deopotrivă. Nu mâncaseră de cu dimineață, pentru
că veneau la spovedit și împărtășit.
Mahalaua mirosea toată a liliac și a salcâm. Și era împrejur un
aer bun de primăvară, călduț, abia încropit, tot ai fi făcut bine și
ai fi râs.
Intrau câte una în biserică, abia urcând treptele de piatră,
ajutate de muierile mai tinere sau de copii. Înăuntru era o
răcoare plină de fum verde și un înec de flori. Pe masa lată și
înaltă din fața altarului zăceau grămezi de zambile albastre și
roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în
margini puteau fi văzute și florile sălbatice ale gropii, aduse de
nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului.
Sub bolțile largi de piatră se auzeau corul și clinchetul
cădelniței preotului. Pe preșurile moi, abia călcau pașii
dascălului, care stingea lumânările arse până la coadă, făcând
ceara ghemotoc în palmă.
Babele băteau câte trei cruci mari, pravoslavnice, cădeau în
genunchi la icoane, rostind îndelung rugăciuni vechi, știute
numai de ele, sărutau podoabele altarului și se trăgeau către
152