Eugen Barbu - Groapa

— Țineți-vă, bre, că vin bandiții! striga el celorlalți în gura
mare.
Hahalerele abia se târau. Le era lene și căscau. Se întindea
Sandu, Gheorghe își troznea degetele, Paraschiv fluiera cu voie
bună lângă Stăpân.
Simigiii ieșiseră cu lopețile de copt covrigii la spate.
— Îi rupem! zicea unul. Nu le mai merge!
Hoții nu se sinchiseau. Țineau mâinile în buzunare și cu ochii
pe prăvălii!
— Bună dimineața la negustori! rostea Bozoncea.
Grecii mormăiau, pe sub mustățile lor mari, răspunsul.
— Dați, mă, bună ziua Stăpânului! se înfuria Gheorghe din
spate.
— Lasă-i, Treanță, spunea moale starostele, și se întorcea iar
spre ei: Merge marafetul?
Negustorii, numai ochi. Acu-i acu! Paraschiv se lipea de
tarabe. La el nu prea se uitau, că nu-l știau. Ceilalți se opreau
alături. Pe urmă începea cearta. Ăl bătrân era cu muștarul sărit
de cu noaptea. Se băga sub burțile lor.
— Zi, faceți pe-ai dracului, nu ne blagosloviți c-o vorbă bună?
Acum vă caftesc!
Simigiii se trăgeau mai spre uși. Cel tânăr și cu Sandu, în
timpul ăsta, gata cu laba-n coș. Cât te-ai șterge la ochi,
semințele erau tocmai în fundul nădragilor.
Bozoncea tăcea oțărât. Tot Gheorghe spunea:
— Lasă-i, nu-i bate! și-l trăgea de mânecă. Apoi grecilor: Zi,
tot nu l-ați învățat de frică pe Stăpânul? O să vă taie el cu
mânușița lui într-o zi pe toți…
Și umfla o mână de covrigi. Plecau apoi liniștiți, petrecuți de
huiduielile negustorilor. Mână-mică se mai întorcea către ei și
zicea:
— Măăă!
Simigiii arătau lopețile late de lemn, plini de curaj.
— Pungașilor! Bandiții… striga Iani.
Asta până au băgat spaima în ei, că pe urmă ieșeau singuri cu
darurile, unul o jumătate de dovleac, altul o alviță, numai să-i
lase în pace. Până la prânz aveau burțile pline.
Așa au dus-o, mai cu găinării, mai cu ciordeală, ba un joc de
cărți, se țineau la adăpost, că-i căutau gaborii.
245